Zici ca n-am reușit nimic cu protestul din 10 August? Tariceanu n-ar zice asta!

0
238

ALDE România riscă să fie exclusă din Alianţa Liberalilor și Democraților din Europa. Şeful departamentului de comunicare al ALDE european a declarat, pentru Mediafax, că subiectul se va discuta pe 9 noiembrie.

Iniţiativa a venit din partea unui politician austriac care a cerut acest lucru imediat după protestele din 10 august de la Bucureşti.

Cei de la ALDE România au acum trei opţiuni, susţine şeful departamentului de comunicare al ALDE Europa: „Pot ţine cont de recomandarea făcută de autorii scrisorii, o pot ignora sau pot găsi o cale de mijloc. Nu au nicio obligaţie să pună în aplicare”.

Acesta a mai menţionat şi faptul că reprezentanţii Consiliului din Madrid pot lua decizia finală de a exclude sau nu ALDE România.

Liderul formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat însă că lucrurile au fost clarificate în luna aprilie, odată cu vizita la București a unei delegații ALDE Europa. Aceasta ar fi realizat un raport ce prevedea menținerea formațiunii conduse de Tăriceanu în grupul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.