VIDEO În comuna Șieu autoritățile au asfaltat zăpada. „Dacă se constată că e în regulă, e bine, dacă nu, îl scoatem”

0
455

Autoritățile locale din comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud, au decis, zilele trecute, să toarne asfalt pe un drum din satul Ardan (care aparține de respectiva comună), chiar în timp ce ningea.

Imaginile, surprinse de localnici și postate pe Facebook, arată mașini ale unei firme de construcții care toarnă asfalt în timpul unei ninsori abundente. „Luni 02.12.2019, ora 19.50, ninsoare, sat Ardan, comuna Șieu, Se asfaltează. Sper ca firma executantă să își asume în totalitate eventualele probleme care ar putea apărea referitor la durata de viață a asfaltului! Locuitorii din Ardan îl așteaptă de zeci de ani. Ar fi păcat ca acum, când își văd visul împlinit, cineva să își bată joc de ei … ”, se arată într-o postare pe Facebook.

Primarul comunei Șieu, Ion Sebastian Cifor, a declarat, pentru Digi24.ro, că știa că avea să ningă, dar abia după șapte seara, conform prognozelor pe care le avea la dispoziție, în condițiile în care echipele de muncitori au fost surprinse de ninsoare în jurul orei două după-amiaza.

„Noi ne-am uitat pe prognoză și ne-a arătat că se strică vremea după-amiază la 7. După calculele noastre, dacă începeam la 10, până la 16-17 trebuia să terminăm”. Operațiunea de asfaltare a început luni, pe la 10 dimineața, a precizat primarul comunei Șieu.

Loading...

„Vremea era prielnică, nu ningea, erau zero grade, se putea turna asfalt” a spus primarul comunei. „Strada respectivă are 800 de metri, am turnat cinci mașini de asfalt. După care, mașinile au plecat să mai aducă asfalt, trebuiau să mai vină încă 7-8 mașini ca să termine”, a spus Cifor.

Dilema constructorului: aruncăm asfaltul în pârâu, sau îl turnăm direct pe ninsoare?

Apoi, „pe la două și ceva”, a început să ningă.

„Am sunat la stație, să oprească mașinile. Din păcate, două mașini erau deja încărcate și pornite spre noi”, a declarat primarul. Autoritățile și muncitorii au decis să toarne asfaltul, chiar și în aceste condiții, „că nu mai aveam ce să facem, decât să aruncăm încărcătura în pârâu, în vale”, după cum s-a exprimat primarul Cifor.

Zona pe care s-a turnat asfalt în timpul ninsorii are circa 100 de metri lungime, a spus acesta.  Lucrările au fost sistate până la primăvară, iar drumul este, conform edilului local, „ținut sub monitorizare” pentru a vedea „ce se întâmplă cu asfaltul”.

‼02.12.2019 ,ora 19 .50, ninsoare,sat Ardan ,comuna Șieu,SE ASFALTEAZA.Sper ca firma executantă (FAR FOUNDATION) sa si…

Publicată de Roxana Paşc pe Luni, 2 decembrie 2019

„Se iau probe, se fac expertize, se duc la laborator, să vedem calitatea. Dacă se constată că e în regulă, e bine, dacă nu, îl scoatem afară. Oricum, acesta era doar primul strat, stratul de uzură se toarnă la primăvară. E o situație neplăcută, dar nu aveam ce face”, a spus primarul Cifor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...