Unde există o sursă de bani, apar și doi politicieni care să se razboiasca. Dacă sunt de etnii diferite, este și mai aprigă lupta!

0
766

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita proclamă victoria după o soluţie dată de judecători într-un litigiu teritorial cu autorităţile din Neamţ, informează ziarul Adevărul.

Una din cele mai lungi dispute care priveşte delimitarea teritorială dintre două judeţe se duce în Cheile Bicazului. Celebrul canion care atrage an de an mii de turişti este revendicat atât de judeţul Neamţ, cât şi de Harghita, litigiul fiind în derulare la Tribunalul Prahova. Strămutat în anul 2013 la această instanţă, procesul care are aproape 10 ani vechime, a ajuns la o primă sentinţă ce dă câştig de cauză autorităţilor din Harghita.

„Anulează procesul-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ, emis în anul 1998. Stabileşte linia de hotar dintre teritoriul administrativ al oraşului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz-Chei, astfel: DN 12 Gheorgheni (DN 1) – Lacul Roşu – limita Jud. Neamţ 0 + 000 32 +32,000 Km., conform Hotărârii nr. 540/2000 din 22/06/2000“, se arată în soluţia pe scurt a instanţei.

Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita, a reacţionat imediat după aflarea deciziei pronunţate pe 12 iunie 2019, proclamând victoria: „Am câştigat! După aproape 10 ani de litigii, se soluţionează o dispută la graniţă. <Inserarea> strâmtorii Békás (Cheile Bicazului, n.r.) de către judeţul Neamţ nu a fost tolerată de Consiliul judeţean Harghita“, a susţinut şeful CJ Harghita şi printr-o postare (video) din Facebook, şi pe blogul său. În final, el le cere harghitenilor să susţină eforturile instituţiei pe care o conduce pentru a se impune şi în disputa cu judeţul Bacău pentru cimitirul de la Valea Uzului.

Încurajat de decizia magistraţilor de la Tribunalul Prahova, Borboly Csaba susţine răspicat că s-a făcut dreptate, iar Cheile Bicazului aparţin, în totalitate de judeţul Harghita: adică, de la Gheorgheni mergând spre Neamţ o distanţă de 32 de kilometri, trecând de staţiunea Lacu Roşu, şi coborând serpentinele spre comuna Bicaz Chei. Autorităţile din Neamţ s-au declarat uluite de decizia judecătorilor deoarece este invocată o Hotărâre de Guvern, şi nu Legea 2 din 1968, act ce stabileşte organizarea administrativ-teritorială a României.

„Este surprinzător, pentru că judecătorii s-au orientat după o hotărâre din 2000, nr. 540, privind <aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice>. Nu printr-o astfel de hotărâre se reglementează un hotar administrativ şi nu are absolut nici o legătură cu hotarul care a fost aşa şi pe timpul regiunilor, când era hotar între fosta Regiune Mureş autonomă maghiară şi Regiunea Bacău. Şi înainte de legea din 1968, dar şi după, hotarul este pe pârâul Cupaş, deasupra Cheilor Bicazului. Cheile sunt în totalitate la Neamţ. Se cheamă Cheile Bicazului şi nu Cheile Gheorgheniului sau ale Harghitei. E clar, e evident, aşa a fost dintotdeauna şi sperăm aşa să fie şi la următoarea instanţă“, spune Simion Stâncel, şeful Oficiului de Cadastru Neamţ care e convins că instituţiile din Neamţ vor ataca sentinţa primei instanţe.

Locul de vărsare al pârâului Cupaş în pârâul Bicaz, locul de hotar între judeţe prin Legea 2 din 1968

Ceva mai liniştit şi chiar amuzat de situaţie părea primarul comunei Bicaz Chei, obişnuit de 19 ani să se judece cu vecinii din Gheorgheni (litigii de fond funciar), sau în această dispută teritorială.

„E de noaptea minţii şi de râsul curcilor. Nu au câştigat nimic cei din Harghita. Ei au cerut să se anuleze un proces verbal de limită, care tot de ei a fost întocmit şi a fost făcut la o lucrare cadastrală. Din ce ştiu, au contestat procesul verbal pentru că nu avea număr de înregistrare de la primăria Gheorgheni, dar era semnat de toţi. Limita între judeţe e naturală şi este la varsarea pârâului Cupaş în pârâul Bicaz, adică desupra cheilor. Ei îşi apără interesele, având în vedere că aceste chei sunt un brand internaţional şi atrag turişti de pretutindeni. Noi, care avem proprietăţile 90% acolo, ar trebui să fim mai bine reprezentaţi“, spune primarul Gheorghe Oniga, convins că războiul va continua cu multe alte termene până la decizia definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...