Turcan spune că Dragnea pregătește un nou referendum: „Acum a pregătit terenul”

0
222

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri că prin referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie coaliţia de guvernare „a testat terenul” pentru o altă consultare populară.

„Eu ştiu doar că acest referendum a fost lansat pentru a acoperi incapacitatea la guvernare şi incompetenţa şi, mai nou, văzând toate discuţiile şi retorica din spaţiul public, cred că au testat terenul pentru un alt referendum. Sunt foarte multe semne de întrebare pe care oamenii de bună-credinţă le-au avut în ţara aceasta.

Iată că prind contur, pentru că mi s-a întâmplat să mă întrebe colegi, prieteni, cunoscuţi, dacă oare nu se ascunde altceva în spatele referendumului? Oare PSD-ul ăsta nu ne testează să vadă cum am vota noi în diferite situaţii? Iată că astăzi domnul Liviu Dragnea în loc să stea ascuns să îşi spele ruşinea iese şi confirmă faptul că referendumul a fost premeditat, a fost folosit de către majoritatea actuală pentru alte demersuri politice împotriva statului român şi împotriva Uniunii Europene pe care ei le pregătesc”, a spus Turcan, la Palatul Parlamentului, întrebată ce părere are de faptul că Liviu Dragnea pare că ar vrea eliminarea pragului de prezenţă la referendum.

Ea a menţionat că această idee a lui Liviu Dragnea nu pare deloc întâmplătoare, pentru că, de fapt, majoritatea guvernamentală are „alte referendumuri în cap”.”Dacă domnul Liviu Dragnea se gândeşte să îl suspende pe preşedintele României, oare o astfel de idee total întâmplătoare şi nevinovată pe care o are el legată de prezenţa la vot la referendum nu l-ar ajuta să pună stăpânire în totalitate pe statul român?”, a menţionat Turcan.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei este un eşec al celor care au votat ‘DA’, că nu poate fi considerat un eşec al unui partid, el susţinând că, în cazul unui scrutin popular fără prag, automat s-ar mări procentul de prezenţă la urne.

sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.