Turcan: Legea pensiilor înaintea mitingului; am mai văzut asta în 1989

0
189

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan susţine că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a trimis-o pe Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, să anunţe Legea pensiilor înainte de mitingul Diasporei, aşa cum a făcut Nicolae Ceauşescu în 1989.

„Liviu Dragnea a trimis-o pe doamna Olguţa Vasilescu să anunţe Legea pensiilor acum, înaintea mitingului. Am mai văzut asta în 1989, când Ceauşescu a crezut că mărind pensiile va putea potoli setea de dreptate şi libertate a românilor. La fel ca în ’89, mitingul nu va fi influenţat de astfel de mesaje, pentru că el reprezintă manifestarea revoltei faţă de Guvern a celor care au investit în România tot: tinereţea, speranţa, munca, ideile, banii… şi au fost înşelaţi.

Acest miting e răbufnirea celor care doresc să muncească, a celor care vor legi corecte, a celor care vor respect din partea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor lui. Nu au primit asta şi au plecat. Vor pleca şi alţii dacă guvernanţii nu vor înţelege ca oamenii vor o ţară, nu o pomană. Vor lideri, nu infractori. Vor respect, nu bătaie de joc. Vor un viitor senin într-o Românie curată pentru copiii lor”, a scris Turcan, joi, pe Facebook.Ea îşi exprimă speranţa că în urma acestui miting premierul Viorica Dăncilă va demisiona din funcţie.

„Mitingul diasporei şi al oamenilor care vor o clasă politică eficientă şi fără corupţie mă face să fiu optimistă. Sper ca mesajul şi forţa strigătului lor să fie atât de puternice, de usturătoare, încât să vedem a doua zi demisia celui mai penibil prim-ministru din istoria României. Demisia celor mai slugarnici şi incompetenţi miniştri pe care i-a avut România până acum”, mai arată Turcan. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.