Tudorel Toader rămâne ministru, dar PSD îl ameninţă din nou

0
66

Camera Deputaţilor a repins, miercuri, moţiunea simplă a Opoziţiei împotriva ministrului Justiţiei Tudorel Toader. PSD a amânat de două ori votul moţiunii, încercând să-l forţeze pe Toader să vină cu trei ordonanţe de urgenţă. Ministrul n-a cedat, deocamdată. Florin Iordache l-a avertizat din nou: „Nemulţumirea nu mi-a trecut“.

Deputatul PSD Florin Iorache, după vot:  „Eu am spus şi la grup, am spus şi în plen nemulţumirea pe care o am eu şi probabil o au şi colegii mei este vizavi de activitatea ministrului Tudorel Toader. Nemulţumirea nu mi-a trecut. Asta nu înseamnă că am putut vota o moţiune iniţiată de colegii din PNL sau USR, pentru că erau foarte multe critici cu care nu eram de acord, de la legile justiţiei, coduri, secţia specializată. Ceea ce am cerut eu în plen la acel moment şi cer în continuare este ca dl ministru în perioada următoare să vină cu nişte propuneri legislative normale, potrivit programului de guvernare”, a declarat Iordache după respingerea moţiunii.

Întrebat ce va face PSD după ce expiră termenul pe care i l-a dat lui Toader pentru adoptarea unor ordonanţe de urgenţă pe justiţie, Florin iordache a replicat: „Aşteptăm să expire termenul şi poate dl ministru, cu acele ordonanţe pe care le are pregătite, va ieşi în şedinţa de Guvern”.

UPDATE Moţiunea Opoziţiei Opoziţiei împotriva lui Tudorel Toader a picat. Din cele 281 de voturi, 126 au fost pentru, 148 împotrivă şi 2 abţineri.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, miercuri dimineaţă, referitor la moţiunea simplă care-l vizează şi care se votează miercuri, că el şi-a explicat în alocuţiunea de 50 de minute din Parlament punctul de vedere şi că rămâne acum ca Parlamentul să decidă.

„Eu am fost în plenul Parlamentului când a fost citită şi dezbătută moţiunea, am vorbit aproape 50 de minute, mi-am explicat punctul de vedere cu privire la criticile formulate şi Parlamentul va decide”, a declarat Tudorel Toader. Întrebat dacă vrea să rămână la Ministerul Justiţiei, ministrul a completat: „Eu mi-am îndeplinit atribuţiunile pe care le-am avut de exercitat. Ceea ce va fi va fi în condiţiile legii şi voi proceda ca atare”.

Dragnea, şantaj ratat la Toader

În urmă cu două săptămâni, Camera Deputaţilor nu a mai votat moţiunea simplă depusă de Opoziţie împotriva ministrului Justiţiei. Motivul: deputaţii PSD au lipsit, intenţionat, din plen, iar Opoziţia nu a reuşit să adune cvorumul de şedinţă. Votul urma să aibă loc peste 7 zile, însă a fost din nou amânat de PSD. Potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea i-a cerut lui Tudorel Toader să vină rapid cu trei ordonanţe de urgenţă, în caz contrar PSD nu-l va salva de moţiunea PNL.

„Există o stare de nemulţumire care trebuie lămurită. Voi discuta cu domnul Tăriceanu şi cu doamna Dăncilă, ori vineri, ori luni. Lucrurile trebuie tranşate şi limpezite într-un fel sau altul. Au fost declaraţii contradictorii“, a spus Liviu Dragnea, la Parlament. Concret, liderul PSD i-a cerut lui Tudorel Toader să vină în zilele următoarea cu cele trei ordonanţe de urgenţă stabilite în Comitetul Executiv al partidului la finalul anului trecut. Prima: ordonanţa care pune în vigoare articolele modificate de PSD în Codul penal şi declarate constituţionale de CCR. A doua: ordonanţa prin care totţi cei condamnaţi în ultimii patru ani de compeltul de cinci de la Curtea Supremă să poată cere rejudecarea dosarelor. A treia: probelee din dosarele penale obţinute de procurori cu ajutorul SRI, în baza protocoalelor, să fie declarate nule. Dacă ar fi adoptate, cele trei ordonanţe ar aruna în aer sistemulş judiciar, de aici şi ezitările arătate de Tudorel Toader.

„Fuga din plen a PSD-ALDE reprezintă de fapt o formă de şantaj instituţional la adresa lui Tudorel Toader. Practic, PSD şi ALDE, într-un comportament tipic infracţional, s-au folosit de Camera Deputaţilor pentru a pune presiune pe ministrul Justiţiei“, a comentat  Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.