Trenul de Pașcani – Horațiu Mălăiele

0
484

În singurătatea unei gări, părăsită parcă de interesul public, o tânără femeie, mărunţică, cu faţă ovală şi ochi tătăreşti, îmbrăcată modest, desfăcea în liniştea peronului un ziar în care, un vânzător gras şi transpirat de la magazinul ,,De toate“, îi împachetase grăbit 100 de grame de salam de vară şi câteva felii de pâine aproape uscate.

Bâzâitul muştelor, lătratul câinilor, ciripitul necontenit al piţigoilor ce devastau cireşii din vecinătate, goliciunea sălii de aşteptare şi peronul singurei călătoare, intrau într-un dezacord straniu cu imaginea şi zgomotul obişnuit al gărilor de peste tot.

Loading...

Femeia mărunţică sprijinea piatra umedă şi răcoroasă a gării, mâncând tăcută şi ordonat, salam de vară cu pâine.

O după-amiază de primăvară caldă şi leneşă încetinea infinit mişcarea acestei femei fără vârstă ce aştepta impasibilă trenul de Paşcani.

Concertul naturii se instalase confortabil şi de neclintit.

Ţipătul unui uliu de câmpie desăvârşi liniştea şi opri pentru câteva clipe timpul.

Femeia se oprise şi ea din mestecat şi, cu capul pe-o parte, citea fără interes un text îmbibat în grăsimea salamului.

Un vânt cald, cu miros de fân tomnatec, aduna frunzele şi mizeria peronului într-un vârtej ascendent ce se destrăma dincolo de liniile de cale ferată, undeva în liniştea pădurii.

Disperat, un stol de rândunici trecu grăbit pe deasupra liniilor.

Urmă o linişte suspectă.

Femeia îşi aşeză cu metodă încă o bucată subţire de salam pe una din feliile de pâine.

Depărtarea aduse în preajma gării un şuierat înfundat urmat de un sunet ritmic, abia perceptibil.

Aşezate în fagure, geamurile sălii de aşteptare începură să tremure, cutremurate de neliniştea pământului.

Femeia mestecă liniştit.

Un vuiet continuu şi nemaiauzit învălui tabloul gării.

Pietricelele dintre traverse începură să sară bezmetic înfiorate de iminenţa unei veniri neprevăzute.

Un şuierat năpraznic şi lung se năpusti asupra gării şi se sparse înzecit peste dealurile învecinate.

Îl urmă un fum gros şi negru insotit de un zgomot asurzitor.

Din mijlocul acestui infern, al acestei nopţi polare, apăru leneş şi imens botul unei locomotive atemporale, balenă uriaşă, care, după ce alungă zgomotos de sub burtă aburi grei şi calzi, se întinse istovită de-a lungul întregului peron.

Femeia, mestecând liniştit, privii câteva secunde spectacolul gării, după care se întoarse la ziarul ştirilor de ieri.

Pe măsură ce fumul se risipi se putură vedea din ce în ce mai clar cele cinci vagoane din spatele locomotivei.

Culoarea albastră şi tristă, cu tâmplărie argintie, le conferea o aristocraţie aleasă.

Prin geamurile pătrate cu colţuri rotunjite se zăreau doamne elegante şi domni curtenitori ce se mişcau tăcut, nobil şi calculat, pe lângă lambriurile din furnir de nuc şi oglinzile imense din cristal de Bohemia în care se reflectau lămpile executate de marii maeştrii ai manufacturilor din Murano, scaune şi fotolii din piele de Cordoba, mese mici şi graţioase sculptate în esenţe de trandafir şi mahon pe care leneveau fumegând scumiere din alabastru.

Liniştea redimensiona bizar şi abstract forţa acestei imagini.

Uşa primului vagon se izbi puternic de stuctura metalică şi, prin spărtura creată în acest univers monolitic, ţâşni un omuleţ gras şi caraghios, cu obrajii împurpuraţi de excesul unui prezumtiv alcool , într-o uniformă albastru-marin, cu centură şi fireturi aurii. Printr-o pâlnie argintie, mai mare decât propria-i înălţime, începu să declame într-o românească stricată un text învăţat:

– Doanelor, donizoarelor zi donilor! Azest tren est zelebrul Orient – Exprez.

Dezine compartiment ultra luczoz, de un confort inegalabel, în care au călătoritu emigranzi, traficanzi, capet încoronat, prezedinzi zi oameni.

Pentru zei care urcu aztazi calatorie ezte gratuitu. Urcute la Orientu Exprezu zi ai za vezi zele mai frumos zi magic localiataţi diu mond: orasu pe ape Venezia, minunat pamantu al muzicii Viena, oras al lumina Paris, zi multe, multe!… Pe tot drum vei avea bucutarie fantastic, toate zervit de ozpatar dumneavoaztra personal. Doanelor zi donilor, romantizm, aventura zi placer gratis… Urcazi acum, plecam un minutu!

Lăsă pâlnia, se şterse îngrijit cu ajutorul unei imense batiste roşii cu bordură brodată şi albă, îşi scoase ceasul de aur pe care îl aşeză cu metodă în fundul palmei înmănuşate şi se puse pe aşteptat.

Minutul trecu greu şi uleios.

Femeia întoarse ziarul şi privi pozele înecate în grăsimea salamului.

Când timpul se scurse, omuleţul se răsuci pe călcâie, azvârli pâlnia înăuntru, urcă sprinten cele trei trepte rabatabile şi trânti uşa cu putere.

Ţipătul înfricoşător al sirenei cutremură pământul.

Însăşi locomotiva avu un spasm în urma căruia, de sub burta-i îmbătrânită, explodară puternic şi ritmic nori albi şi groşi ce puseră în mişcare şi garnitura care se depărtă încet, ca un animal rănit, ca o părere de rău.

Păsările reveniră speriate din direcţia plecării trenului şi natura îşi reintră în drepturile ei fireşti.

Se mai auzi undeva departe, pierdută, sirena trenului fără vârstă, după care trecu ca o boare, prin frunzişul salcâmilor ce străjuiau peronul, sunetul unei viori ce povesti, trist şi grăbit, o iubire neîmpărtăşită.

Vioara muri odată cu apariţia în gară a unui lung tren de călători, plin cu oameni obosiţi, tăcuţi şi nemişcaţi, aidoma unor păpuşi uriaşe cu feţe de ceară.

Femeia mototoli ziarul pe care îl aruncă la întâmplare, urcă într-unul din compartimente şi se pierdu printre călătorii acestui tren cenuşiu, acestui imens acvariu umblător, cu peşti sticloşi şi trişti, alteraţi parcă de puterea unui tainic blestem.

Trenul plecă greoi dar hotărât spre următoarea destinaţie,Paşcani.

TRENUL DE PAŞCANI În singurătatea unei gări, părăsită parcă de interesul public, o tânără femeie, mărunţică, cu faţă…

Publicată de Horatiu Malaele pe Luni, 15 iunie 2020

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...