Tommy Tomescu, organizatorul protestului din 10 august: Am avut 60.000-85.000 de participanți

0
629
Loading...

Dr. Tommy Iuliu Joul Tomescu, medicul stomatolog din Londra care a organizat protestul diasporei din 10 august 2019, a transmis duminică, presei,o „declarație de încheiere”.

Tommy Tomescu a numărat între 60.000 și 85.000 de participanți la mitingul de sâmbătă, „în majoritatea lor bucureșteni”.

Medicul dentist, implicat în nenumărate acțiuni civice în UK și fondator al Partidului europenilor, spune că au existat anumite persoane la București „care nu au înțeles buna noastră intenție și măsurile implementate, dar rezultatele dovedesc eficiența” pe partea de siguranță și a lipsei de incidente.

„Din păcate au existat câțiva activiști care mi-au spus că aici e România și trebuie să fac ca în România sau că ar fi trebuit să le cer lor aprobare pentru a organiza acest miting. Este regretabil că există persoane care doresc – la nivel declarativ – o schimbare în bine în România, dar încă refuză să își schimbe atitudinea. Sperăm că o vor face în viitor”, a spus Tomescu în mesajul de încheiere.

Loading...

Ce mai reproșează organizatorul: au existat câteva persoane care s-au făcut că nu au știut că au fost invitate și au ales să producă disensiuni și altercații în timpul mitingului, în scop publicitar.

Mesajul integral:

„În primul rând vreau să le mulțumesc tuturor celor care au participat pașnic la protestul de sâmbătă, 10 august 2019, din piață Victoriei, luând din timpul lor prețios pentru a-si manifesta în mod legal nemulțumirile și revendicările. Grupul de acțiune civică Diaspora pentru România le mulțumește tuturor celor care ne-au ajutat la organizare.

A fost protestul tuturor românilor nemulțumiți și nedreptăți de incompetența și corupția reprezentanților statului Român.

Siguanta participanților la protest a fost prima prioritate, acest obiectiv fiind îndeplinit prin faptul că nu au existat incidente majore. Am luat decizia de a-mi asuma pe propia răspundere acest protest pentru a evita violențele regretabile din 10 August 2018. Din păcate au existat și pesoane care nu au înțeles buna noastră intenție și măsurile implementate, dar rezultatele dovedesc eficiența.

Am avut aproximativ 60.000-85.000 de participanți, mulți din diaspora și restul României, dar în majoritatea lor au fost bucureșteni.

Prezentarea exemplară și detaliată a revendicărilor si proiectelor principalilor activiști civici a fost un al doilea obiectiv al mitingului și a fost parțial îndeplinit. Această dorința a apărut ca urmare a experiențelor mele din Regatul Unit, unde am participat la nenumărate proteste unde activiștii cei mai implicați ofereau detalii de pe o scenă.

Din păcate au existat câțiva activiști care mi-au spus că aici e România și trebuie să fac ca în România sau că ar fi trebuit să le cer lor aprobare pentru a organiza acest miting. Este regretabil că există persoane care doresc – la nivel declarativ – o schimbare în bine în România, dar încă refuză să își schimbe atitudinea… sperăm că o vor face în viitor.

Am colaborat cu mulți activiști și multe grupuri civice din țară și străinătate invitându-i în ultimele luni să își susțină revendicările pe scenă. Au existat și câteva persoane care s-au făcut că nu au știut că au fost invitate și au ales să producă disensiuni și altercații în timpul mitingului, în scop publicitar.

Pe pe parcursul următoarelor luni vom contribui la implementarea unora dintre proiectele și revenicarile prezentate la acest protest, urmând să avem un nou protest în 10 august 2020 dacă revendicările noastre sunt ignorate.

Cu considerație,

Dr. Tommy Iuliu Joul Tomescu, DMD

Organizatorul adunării publice ”Mitingul Diasporei” – 10 august 2019

Reprezentant al grupului de acțiune civică Diaspora Pentru România”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...