Raed Arafat, către românii care neagă pandemia de Covid-19: „Să privească în ochi familiile şi să le spună că rudele lor au murit din cauza unei «farse»“

0
7820

Secretarul de stat Raed Arafat le transmite celor care spun că pandemia de COVID-19 este o farsă să privească în ochi familiile celor căzuţi la datorie şi să le spună direct că rudele lor au murit din cauza unei „farse”.

”Invit pe cei care pun la îndoială situaţia în care ne aflăm, mai ales cei care spun insistent că este vorba de o „farsă”, să privească în ochi familiile celor căzuţi la datorie, şi să le spună direct că rudele lor au căzut la datorie din cauza unei „farse”! Condoleanţele mele familiilor!”, a scris pe Facebook Raed Arafat.

Loading...

Secretarul de stat a mai scris că luni, 15 iunie, angajaţii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt îşi iau rămas bun de la un medic care a lucrat în cadrul serviciului respectiv, după ce a pierdut lupta cu COVID 19.

Tot luni, poliţiştii de la IPJ Olt îşi iau rămas bun de la un coleg poliţist care a căzut victimă virsului SARS-COV 2.

”Recent ne-am mai luat rămas bun de la un coleg pompier din Constanţa şi doi colegi ambulantieri din Suceava, căzuţi la datorie tot din în urma infectării cu virusul SARS-COV 2. În ultima perioadă am asistat la discuţii şi atacuri pe reţelele de socializare, şi în media, în care personaje care nu au niciun habar ce înseamnă medicină, ce înseamnă pandemia şi ce înseamnă virusul cu care ne confruntăm pun la îndoială acţiunile medicilor şi ale autorităţilor fără să ştie ce înseamnă pregatire şi răspuns în astfel de situaţii sau ce înseamnă asumarea răspunderii de către cei care iau deciziile cele mai grele în această perioadă”, afirmă Raed Arafat.

Sursa știre : Adevărul.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...