Radu Mazăre CONDAMNAT la închisoare!

0
166

Potrivit Digi 24, Radu Mazăre a fost condamnat la 6 ani si 6 luni de închisoare într-un dosar în care a fost judecat pentru că a vândut la un preţ derizoriu un teren din staţiunea Mamaia.

Decizia este în primă instanță și poate fi contestată! Fostul primar al municipiului Constanța se află în prezent în Madagascar. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Constanța. Radu Mazăre este acuzat de patru infracțiuni de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, în octombrie 2004, când Radu Mazăre era primar al Municipiului Constanța, acesta a vândut la un preț derizoriu un teren de peste 15.000 de metri pătrați situat în stațiunea Mamaia. Prejudiciul estimat de procurori se ridică la 1,1 milioane de euro.

Radu Ștefan Mazăre este un politician român, fost primar al Constanței. Candidat independent în 2000, reales cu susținerea PSD în 2005, 2008 și 2012. 

În cursul celui de-al patrulea mandat, în mai 2015, acuzat de coruptie este arestat preventiv și demisioneaza din funcția de primar. Ulterior este eliberat din arest și cercetat sub control judițiar. In 2017, fuge in Madagascar, unde cere azil politic și-l doare la bască de condamnări și alte alea, el având o investitie undeva in jur de 300.000 de dolari, acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here