Purtător de cuvânt al Jandarmeriei, după comentariile ironice pe pagina jandarmeriei: o sa spuneti că-s analfabet

1
621

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a reacționat într-o postare personală pe Facebook după valul de comentarii, unele amuzante, altele usturătoare, la clipul publicat de Jandarmeria Română cu ocazia zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu.

După ce am văzut și citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuției în care lucrez (și acum vă rog să-mi scuzați postarea subiectivă), m-am gândit astăzi (marți, n.red.) la Patul lui Procoust. Știu deja sau intuiesc, o să spuneți că sunt jandarm, eventual analfabet și că n-are rost să fac pe deșteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neșansa să nimerești, și mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecți tiparul”, a scris Marius Militaru, pe pagina lui de Facebook. 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei mai spune că „vrem tipare, cu orice preț!”

Dacă nu respecți tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend. Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegație. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune și o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanțele. Pentru cei care au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reușite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenți și creativi. Mă bucur să știu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni”, adaugăl el. Militaru își încheie mesajul cu un citat din Mihai Eminescu: „De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”

1 COMENTARIU

  1. Ipotetic vorbind: Daca ati avea copilul in spital cu o boala grea, si datorita faptului ca nu stiti cum sa mai iesiti din situatia aceasta, va duceti la acel meeting incercand sa va faceti vocea auzita, crezand ca veti fi ascultat…in loc de a fi ascultat, ajungeti in spital, gazat sau batut,(fara discernamant) langa copilul grav bolnav…va intreb: CAT DE POETIC VA SUNA ACEASTA DOMNUL MEU!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.