PSD dă startul mizeriilor de campanie. Mărturia unui om al străzii: Mi-au dat trei lei să fac poze cu steagul PNL.

0
194

Vinerea trecută, social-democraţii din Craiova au distribuit pe Facebook fotografii cu aparenţi susţinători ai PNL, cu scopul de a-i discredita pe liberali. Totuşi, un om al străzii mărturiseşte că a primit trei lei, alături de un steag şi un balon cu însemnele PNL pentru a se lăsa fotografiat de către pesedişti.

„Mi-a dat balonul şi cu steagul ăla .. mi-a dat şi 3 lei ca să fac poze cu ele”, a declarat bărbatul, citat de Jurnal de Craiova. Conform presei locale, campania de discreditare a fost pusă la cale de secretarul PSD Craiova, Iulian Mihai Constantinescu, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. Paginile online ale social-democraţilor au început apoi să distribuie fotografiile cu presupuşii susţinători PNL pe 12 aprilie, odată cu mitingul PSD din Craiova. Printre cei care au împânzit spaţiul online cu poza de mai jos, se numără şi Lia Olguţa Vasilescu.

Reacţia PNL

„Ma întreb oare ce o fi fost în capul lor? Să exploatezi sărăcia unui om ca să obţii ce? Să arăţi ce? Că o poză cu acest domn ţinând în mână sa steagul PNL ar fi ceva rau? Dragă Daniel, îmi cer eu scuze pentru nemernicia lor. Vreau să îţi mulţumesc pentru că ai ţinut steagul nostru şi te asigur că, atunci când va câştiga alegerile, PNL te va reprezenta şi pe tine“, a scris Ludovoc Orban pe Facebook.

Un alt atac asupra integrităţii Opoziţiei vine din Cluj-Napoca, acolo unde mai multe persoane s-au plâns că au primit în poştă diverse fiţuici cu informaţii false sau scoase din cotext, referitoare la Alianţa 2020 USR-PLUS. Într-unul dintre mesaje se arată că „avortul trebuie să fie obligatoriu pentru 92% dintre români”, în timp ce un altul se referă la afirmaţiile Oanei Bogdan privind dreptul la proprietate.

FOTO Reddit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.