Proiectul prin care românii erau obligaţi să-şi întreţină părinţii, retras din Parlament! Citește cum s-a întâmplat

0
759

Biroul permanent al Senatului a decis luni retragerea din Parlament a proiectului ”Legii recunoştinţei între generaţii”, care îi obliga pe copiii majori să-şi întreţină părinţii.
Vicepreşedintele Senatului Nicolae Moga a declarat pentru AGERPRES că solicitarea de retragere a venit din partea unuia dintre iniţiatori. „Solicitarea a fost a domnului deputat Dumitru Gherman, care e iniţiatorul”, a spus Nicolae Moga.

El a menţionat că proiectul de act normativ a fost înregistrat la Senat cu numărul B338/2019 ca „Legea recunoştinţei între generaţii”.

Vinerea trecută, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Viorica Dăncilă, a anunţat că nici Guvernul, nici formaţiunea politică pe care o conduce nu susţin iniţiativa legislativă prin care se impune obligaţia copiilor de a-şi întreţine părinţii.

Proiectul de lege, care a fost iniţiat de 73 de parlamentari, majoritatea PSD, prevedea obligativitatea copiilor majori apţi de muncă să îşi întreţină şi să îşi îngrijească părinţii inapţi de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...