Premierul moldovean Ion Chicu, mustrat de internauţi după atacul la adresa României: „Deplorabil, mentalitate de sovietic”

0
264

Într-o postare agramată pe Facebook, premierul moldovean Ion Chicu atacă un europarlamentar şi România, ţara care i-a sărit în ajutor recent. Internauţii l-au luat la rost imediat, potrivit informațiilor furnizate de Adevărul.ro. 

Deranjat de o postare pe Facebook a eurodeputatului Siegfried Mureşan, Ion Chicu a coborât de la statutul de premier şi a răspuns într-un limbaj grosolan, tot pe Facebook.

Loading...

„Stau si mă uit eu la băieţaşii ăştea români oploşiţi prin structurile europene, care vin cu «patronajul» peste noi… Rataţi, nimic în viaţă şi în ţară realizat, numai de «adus mingi» buni…”, îşi începe comentariul premierul moldovean, a cărui înşiruire de cuvinte este păstrată întocmai pentru autenticitate.

„Ce-ai făcut june în ţara ta, că geme de cea mai mare corupţie din Europa? Ai numai în judeţul Suceava jumate din numarul de bolnavi COVID19 integistrati in toată ţara mea. Si medici, cam tot atîţi. Judeţele moldoveneşti au 40% din decedaţi din total pe România. Şi de 2 ori mai mulţi decedaţi moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, desi numarul populaţiei este egal”, continuă Ion Chicu.

„Pentru noi este foarte importantă opinia cetăţenilor noştri despre activitatea guvernului. Şi doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenţii de avocaţi ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc”, a scris premierul de la Chişinău, adăugând la comentariu un link către un articol de pe site-ul protv.md cu referitor la câteva critici aduse de Siegfried Mureşan la adresa actualului guvern al Republicii Moldova.

LIPSĂ DE DIPLOMAŢIE

Comentariile au explodat pe pagina de Facebook a premierului moldovean, ridicându-se la peste 440 în şase ore de la publicarea mesajului. Majoritatea lor sunt critice şi pline de reproşuri. În general, internauţii se arată indignaţi de gestul lui Chicu, denunţând incompetenţa, slugărnicia faţă de intesele ruseşti sau lipsa de diplomaţie şi recunoştinţă.

„Ăştea – deplorabil. Nici n-am mai trecut la al doilea rând”, îl dezaprobă un internaut.

„Domnul Ion Chicu a fost ales Prim-ministru pentru că e bun de ceartă în mahală? Dacă asta e politica Republicii Moldova azi, atunci înţeleg. Altfel nu văd de ce stă acest domn la conducerea guvernului”, continuă un alt internaut.

„Ce limbaj diplomatic, ca şi stăpânul său Dodon”, scrie un tânăr.

O tânără remarcă că premierul moldovean nu este la prima ieşire lipsită de tact: „Acest comentariu a pus capac. Unde vă este diplomaţia, dle Chicu?!”.

„Limbaj de golan, politică de hoţ, mentalitate de sovietic”, subliniază un bărbat pe un ton destul de dur.

„Urât din partea dumneavoastră la câte au făcut România şi europarlamentarii români pentru Moldova”, îi transmite un tânăr.

„Noroc cu România care vă tot ajută, aşa cum îşi ajută un părinte copilul. Cum de nu reuşeşti măi să scoţi Rep. Moldova din sărăcie? Dar las’ că o să vină Reunificarea cu România, atunci tu o să ai de pierdut”, se revoltă un alt tânăr, care îi reproşează faptul că nu scoate Republica Moldova din sărăcie.

Un tânăr încearcă la rândul său minimizeze impactul mesajului lui Chicu: „Încearcă să ne sugrume relaţiile! Însă adevărul îl cunoaştem cu toţii”.

APEL PENTRU RETRAGEREA CETĂŢENIEI ROMÂNE

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a cerut retragerea cetăţeniei române pentru Ion Chicu. „După atacurile de astăzi ale premierului moldovean Chicu la adresa României şi a Uniunii Europene, cred că răspunsul nostru prompt trebuie să fie retragerea cetăţeniei române. Nu poţi fi şi cetăţean UE, şi propagandist în stil sovietic la Chişinău”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook. „Limbajul folosit la adresa unui lider PPE arată cât de mult le place unor politicieni din R. Moldova statutul de slugă”, a adăugat preşedintele PMP, calificându-l pe premierul moldovean drept „un exponent al Federaţiei Ruse”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Siegfried Mureşan a scris că „Guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor”.

„Guvernarea slabă în vremuri liniştite afectează cetăţenii în vremurile de criză. În ultimii 5 ani de zile, Republica Moldova a avut parte de mai multe guverne slabe. Guvernele Partidului Democrat şi cel al Partidului Socialiştilor au destabilizat situaţia politică din Republica Moldova şi au împovărat cetăţenii. Din această cauză, criza COVID-19 a prins Republica Moldova nepregătită”, a afirmat europarlamentarul român.

În vârstă de 48 de ani, Ion Chicu este premier al Republicii Moldova din noiembrie anul trecut. Până la preluarea mandatului de prim-ministru, l-a consiliat pe preşedintele moldovean prorus Igor Dodon în probleme legate de finanţele publice.

DECLARAŢII ÎN STILUL PREŞEDINTELUI IGOR DODON

Încă de la instalarea în fruntea Guvernului moldovean, Ion Chicu s-a remarcat prin ieşiri ostile la adresa României, în stilul lui Igor Dodon. Este vorba de un amestec de critici, insulte, încercări de dezbinare şi de creare a unui orgoliu local. Una dintre intervenţiile sale mai nefericite a avut loc recent, fiind legată de medicii români care au ajutat în Republica Moldova la încetinirea răspândirii noului coronavirus.

Criticat pentru încercarea de a submina ajutorul şi lipsă de recunoştinţă, premierul Chicu a reacţionat duplicitar, mulţumind pentru un „ajutor frăţesc” şi făcând apoi o declaraţie total deplasată, în spiritul discursului moldovenist promovat de Moscova la Chişinău şi susţinut cu sârg de Dodon. „Vreau să remarc ajutorul pe care Republica Moldova l-a primit din partea mai multor ţări, aici menţionez de vizita ministrului de Externe al Ungariei şi, bineînţeles, vizita ministrului de Externe al României – care a venit, în primul rând, să însoţească o echipă de medici, care activează şi fac schimb de experienţă cu medicii noştri.

De ce eu tot spun despre schimb de experienţă… Da, în primul rând, medicii români ajută medicilor noştri, dar – pe de altă parte – eu vreau încă o dată să menţionez profesionalismul excepţional al medicilor noştri, care au ajutat şi ajută la tratarea persoanelor infectate. Eu am remarcat şi săptămâna trecută şi fiecare poate verifica: rata deceselor în RM din cauza coronavirusului este de 3%, rata globală – 7%, în România este 5,7%. De aceea, trebuie să ne mândrim cu profesionalismul medicilor moldoveni şi să nu ne ruşinăm să-l spunem. Toţi care vin la noi să ne ajute au şi oportunitatea să înveţe de la medicii noştri cum se tratează asemenea boli”, a declarat Chicu, potrivit Radio Europa Liberă Moldova.

O echipă de 42 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Sănătăţii a ajutat timp de 15 zile la lupta împotriva pandemiei de coronavirus în trei oraşe din Republica Moldova: Bălţi, Cahul şi Chişinău.

Pe lângă medici, România a trimis peste Prut un convoi cu 20 de camioane de ajutoare medicale. Acţiunea a avut loc la 30 de ani de la „Podul de flori”, când românii din dreapta şi din stânga Prutului s-au regăsit la malurile râului după aproape cinci decenii de separare din cauza comunismului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...