Ordinul dat de şeful Securităţii pe 17 decembrie 1989: „Se lichidează radical“. Iulian Vlad s-a prezentat ulterior, ani la rând, drept „îngerul dreptăţii“

0
1101

La represiunea din Timişoara din 17 decembrie 1989 au participat forţe ale Armatei, ai Miliţiei, şi Securităţii. Foştii şefi ai Securităţii au încercat în cei 30 de ani trecuţi de la Revoluţie să se spele pe mâini, spunând că ei nu au tras.

În 17 decembrie 1989, la orele 16.00, Nicolae Ceauşescu a convocat la Bucureşti Comitetul Politic Executiv al CC al PCR. Măsuri drastice de înăbuşire a manifestaţiilor, inclusiv prin deschiderea focului, au fost aprobate de membrii C.P.Ex. Miniştrii Vasile Milea, Tudor Postelnicu şi generalul Iulian Vlad şi-au luat angajamentul faţă de preşedinte că vor ordona armatei, miliţiei şi securităţii să deschidă focul.

Loading...

Main târziu a urmat celebra teleconferinţă, în cadrul căruia Ceauşescu a dat ordin să se deschidă focul împotriva demonstranţilor. „Într-o oră să fie restabilită complet liniştea în Timişoara”, spunea Ceauşescu.

„A început să se tragă deja. Coman vă raportează…Raportez încă o dată, am ordonat să se tragă foc. Terminat”.

Ceauşescu a hotărât să-l trimită la Timişoara pe secretarul CC al PCR, cu probleme speciale, Ion Coman, pentru a coordona activitatea de restabilire a ordinii. Aceasta a fost însoţit de generalii Ştefan Guşă –şef al Marelui Stat Major, Victor Atanasie Stănculescu –prim adjunct al MapN, Mihai Chiţac, comandant al Trupelor Chmice, Florea Cîrneanu, de la Comandamentul Apărării Antiaerieană şi Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General de Miliţie.

În urma deschiderii focului, în perioada 17-20 decembrie 1989 s-au înregistrat 71 de morţi şi 253 de răniţi, toţi prin împuşcare. A mai fost o victimă decedată, care a fost călcată de un TAB.

Au participat la represiune armata, miliţienii şi securiştii, însă aceştia din urmă au încercat, în cei 30 de ani, să se spele pe mâini, spunând că ei nu au tras.

Istoricul Mădălin Hodor, cercetător al dosarelor de la CNSAS, a postat, în această dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, una dintre dovezile că Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii, cei mai de seamă apărători ai regimului, a dat ordin să se tragă în manifestanţi.

„«Se lichidează radical!». Iulian Vlad a transmis ordinul imediat după şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989. Generalul-maior Ştefan Alexie, secretar de stat şi membru al CSS (Consiliul Securităţii Statului, organul colectiv de conducere al DSS) l-a notat conştiincios în agenda sa de lucru. În acest fel a rămas pentru posteritate ordinul clar şi explicit al şefului Securităţii ca oamenii săi de la Timişoara să înceapă să tragă direct în oameni. „Să lichideze radical”. Nicolae Ceauşescu jucase o mică scenetă în şedinţa CPEx atunci când simulase intenţia de a-i demite pe Milea, Vlad şi Postelnicu. Pentru Iulian Vlad perspectiva de a fi înlocuit, de a pierde funcţia, a fost suficientă pentru a da ordin să se tragă în oameni. Prin acest ordin Iulian Vlad a încununat 50 de ani de activitate criminală a instituţiei pe care o conducea în 1989. Cei care susţin că Vlad nu a a dat ordine, că securiştii nu au tras şi că Securitatea nu a participat la represiunea directă mint cu neruşinare. Pe 18 decembrie 1989, Iulian Vlad a revenit şi le-a cerut sublaternilor <Să nu se mai facă uz de armă decât dacă este nevoie>. Să nu se mai….decât dacă…

Madalin Hodor"Se lichideaza radical!"Iulian Vlad a transmis ordinul imediat după ședința CPEx din 17 decembrie 1989….

Publicată de Nicu Badea pe Luni, 16 decembrie 2019

După căderea regimului comunist, Iulian Vlad, fostul şef al DSS, a fost arestat şi condamnat 25 de ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi la Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani. Sublinia prin interviuri că a fost eliberat de o instanţă judecătorească, în fapt i s-au aplicat reduceri de pedeapsă pentru vârstă înaintată şi bună purtare, eliberarea din închisoare neavând semnificaţia unei dovezi a nevinovăţiei.

Odată ieşit din închisoare, Iulian Vlad a devenit un erou naţional pentru unele canale media, care i-au promovat teoriile.

Acesta a susţinut că are conştiinţa împăcată, în legătură cu evenimentele din decembrie 1989, pentru că a dat ordin ca după 22 decembrie, să nu se tragă, înţelegând că soarta lui Nicolae Ceauşescu fusese pecetluită, acesta fiind izolat pe plan extern.

Iulian Vlad a murit în 2017, la vârsta de 86 de ani.

După Revoluţie, securiştii au susţinut că doar Armata a tras în demonstranţi, în ciuda dovezilor existente la Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Militară, care arată cum s-au înmarmat cadrele Securităţii, în 17 decembrie 1989.

„Pantea Ambrozie a distribuit, pe bază de tabel şi semnătură, 272 de pistoale-mitralieră cu muniţie aferentă. Din tabelul întocmit de Ambrozie rezultă că primii care s-au înarmat au fost 114 ofiţeri şi subofiţeri de securitate. De reţinut că până la instaurarea liniştii şi ordinii în oraş, adică în dimineaţa zilei de 18 decembrie, o parte din cadrele de securitate au ridicat în mod repetat muniţie de la armurierul Pantea Ambrozie. După înarmarea securiştilor şi miliţienilor, au ieşit în oraş acele patrule mobile – cu autoturisme Dacia sau Aro, care au pornit o adevărată vânătoare de oameni, împuşcând şi persoane care nu aveau nici o legătură cu demonstranţii”, a scris regretatul jurnalist Iosif Costinaş, care a cercetat dosarele Revoluţiei.

Moştenirea otrăvită a comunismului

După 30 de ani, în zilele noastre, încă se fac manipulări şi dezinformări despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

„Au fost ofiţeri din cadrul armatei şi de la M.I., care au scris cărţi, care încearcă din răsputeri să manipuleze adevărul istoric. Aceste instituţii care au participat la reprimarea violentă a manifestanţilor apar ca apărători ai celor care au protestat. Regretabil este că aceşti manipulatori dispun de surse de finanţare consistente, se tipăresc tiraje mari de cărţi, care se găsesc pretutindeni, iar cei care încearcă să stabilească adevărul istoric, în mod coerent, corect, nu dispun de sprijin financiar, iar acest război este inegal. O persoană care nu cunoaşte ce s-a întâmplat şi vrea să facă cercetări poate să cadă pradă acestor dezinformări”, a explicat Gino Rado, vicepreşedintele Memorialului Revoluţiei din Timişoara, în cadrul unui eveniment organizat la 30 de ani de la Revoluţie.

În teleconferinţa lui Ceauşescu din ziua de 17 decembrie 1989, fostul preşedinte a trasat sarcini clare forţelor de represiune trimise la Timişoara.

„Începând de astăzi, toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv Miliţia, trupele de Securitate, unităţile de grăniceri vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe. Fără discuţie!…Umanismul nu înseamnă capitulare în faţa duşmanului! Umanismul înseamnă apărarea poporului, integrităţii ţării şi socialismului. De asemenea, toate unităţile militare sunt în stare de alarmă şi au în această situaţie şi armamet de lupt, de dotare de luptă, înseamnă inclusiv muniţie! Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă!”, a spus Ceauşescu.

Foto: Iulian Vlad, fostul şef al DSS, a murit în 2017

Sursa știre : Adevărul.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...