Oraşul în care călătorii care nu se spală vor fi daţi jos din mijloacele de transport public şi amendaţi

0
971

Pe lângă cei certaţi cu apa şi săpunul, vor fi amendaţi şi călătorii care provoacă scandal, trasportă lucruri urât mirositoare sau se urcă în mijloacele de transport în comun, potrivit ziarului Adevărul.

Noul regulament privind normele de conduită în mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public Cluj se află în dezbatere publică. Proiectul fi consultat pe pagina de internet a Primăriei Cluj-Napoca până joi, 14 martie, pentru ca ulterior să fie supus aprobării Consiliului Local. Noul regulament propune sancţiuni dure pentru pasagerii care nu se vor conforma. Spre exemplu, călătorii îmbrăcaţi în haine murdare şi urât mirositoare vor risca amenzi cuprinse între 100 de lei şi 200 de lei.

Sancţiuni vor risca şi cei care vor transporta bagaje urât mirositoare sau cei care se vor urca în mijloacele de transport public cu bicicleta. Amenzi şi mai mari vor plăti cei care vor insulta angajaţii Companiei de Transport Public, şoferi şi controlori, precum şi cei care vor provoca scandal în mijloacele de transport în comun. În acest caz, amenzile pot ajunge până la 300 sau chiar 400 de lei. Regulamentul, dacă va fi adoptat în această formă, prevede sancţiuni şi pentru cei care încearcă să ţină deschise uşile mijloacelor de transport în comun în timpul mersului sau le forţează pentru a se da jos între două staţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.