Lia Savonea continuă lupta pentru Secţia Specială chiar şi după căderea Guvernului Dăncilă

0
398
Loading...

Lia Savonea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a convocat pentru marţi o nouă şedinţă a plenului în care să o numească pe Adina Florea la conducerea Secţiei Speciale. Comentatorii politici susţin însă că, odată cu căderea Guvernului Dăncilă, numirea unui nou şef la SIIJ ar trebui să aştepte, potrivit informațiilor furnizate de Adevărul.ro

„Cel mai probabil aceste încercări de numire a unui nou procuror şef la Secţia Specială (SIIJ) ar trebui să ia o pauză. Aproape nimeni dintre cei aflaţi la putere nu mai susţine acest parchet, şi indiferent de formula agreată, fie că vom vorbi de un guvern minoritar sau de unul interimar, acesta va avea un mandat foarte limitat. Speranţa este ca în această perioadă de timp să nu mai avem genul de măsuri pompieritice, cu modificări radicale, venite peste noapte, fără consultarea factorilor de decizie din-un domeniu. Obiecţiile ce au fost aduse în aceşti ultimi ani ar trebui ascultate, iar speranţa este ca acestă poveste cu Secţia Specială să fie pusă pe pauză. Atât la nivelul partidelor, dar mai ales al semnalelor venite din societate, semnalul este că s-a atins o masă critică ce are o opinie nefavorabilă legată de acest parchet atât de criticat”, este de părere Elena Calsitru, preşedinta organizaţiei non-guvernamentale Funky Citizens.

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună este de părere că, în contextul schimbărilor de pe scena policită, Lia Savonea trebuie să dea dovadă de o cooperare loială între instituţii şi să amâne validarea Adinei Florea la şefia SIIJ.

„În general preşedinta CSM pare a acţiona în nume propriu. Aşa cum am văzut în cazul modificărilor propuse la legea ANI, recomandările CSM par a fi făcute pe persoană fizică, ele neavând votul membrilor CSM. Dincolo de acest exemplu, toate instituţiile statului au obligaţia de cooperare loială. Atunci când ai mii de magistraţi care ies în stradă să protesteze, când toate instituţiile Uniunii Europene au criticat deschis acest parchet a încerca numirea în continuare a Adinei Florea reprezintă o încălcare a acestui principiu. Poate este mai bine ca Lia Savonea să-şi ia un pic de timp liber să reflecteze, atât preşedintele dar şi partidele chemate să formeze un nou guvern, s-au pronunţat împotriva Secţiei Speciale. În acest context şefa CSM este obligată să aştepte. Nu în ultimul rând este o datorie pe care ar trebui s-o respecte şi în calitate de judecător. În contextul în care soarta acestei instituţii este în discuţie pe masa instanţelor europene are datoria să aştepte ca acestea să se pronunţe”, a subliniat aceasta.

Loading...

Şefa CSM, Lia Savonea, încearcă pentru a şaptea oară să o instaleze pe Adina Florea la şefia Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Ea a convocat vineri plenul CSM pentru marţi, 15 octombrie, ora 13.00, potrivit ordinii de zi publicate pe site-ul CSM.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a criticat din nou în această săptămână Secţia Specială spunând că nu consideră a fi în beneficiul Justiţiei faptul că SIIJ poate instrumenta orice dosar, cu privire la orice persoană, atâta vreme cât reclamantul care face plângerea penală menţionează şi presupusa implicare a unui magistrat.

CSM nu are drept de iniţiativă legislativă

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, continuă, într-o postare pe Facebook, războiul cu preşedintele CSM, Lia Savonea, pe tema modificărilor propuse la legea de funcţionare a Agenţiei de Integritate, precizând că insituţia nu are drept de iniţiativă legislativă. ”CSM, şi cu atât mai puţin preşedintele acestei instituţii, nu are iniţiativă legislativă şi nici nu poate transmite propuneri de modificări legislative decât prin intermediul ministrului justiţiei. Reiterăm şi cu acest prilej necesitatea respectării de către fiecare autoritate publică, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, a atribuţiilor constituţionale şi legale”, scrie Birchall pe Facebook.

Începând cu luna mai, CSM a iniţiat o lucrare având ca obiect modificarea Legii de funcţionare şi organizare a ANI, una dintre propunerile dezbătute la CSM prevede ca venitul soţului sau soţiei persoanei care depune declaraţia de avere să fie anonimizat.

Patru membri ai Secţiei pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au anunţat luni că i-au solicitat preşedintei instituţiei, Lia Savonea, întreaga documentaţie care a stat la baza discutării proiectului de modificare a Legii ANI, susţinând că nu au avut acces la şedinţa în care acesta a fost dezbătut.

Denunţ penal pe numele Liei Savonea

Liderii Asociaţiei ”Iniţiativa pentru Justiţie” au formulat un denunţ penal pe numele şefei CSM Lia Savonea, pe care o acuză de uzurpare a funcţiei.

Procurorii Sorin Lia şi Bogdan Pîrlog o acuză pe Savonea pentru faptul că a cerut Parlamentului modificarea legii ANI, fără să ceară plenului CSM să sesizeze în acest sens Ministerul Justiţiei or, în calitate de simplu cetăţean, să strângă 100.000 de semnături pentru inţierea unui demers legislativ.

În această săptămână, şi ministrul Justiţiei Ana Birchall a acuzat-o pe Lia Savonea de uzurpare a atribuţiilor Ministerului Justiţiei. În schimb, Savonea a acuzat-o pe Birchall de subminare a autorităţii CSM şi a sesizat CCR cu privire la un potenţial conflict între puterile statului reprezentate de Ana Birchall şi Lia Savonea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...