La televizor se vorbește de un viitor strălucit dar uite care este prezentul! Raport Salvaţi Copiii despre situaţia copiilor din România: sărăcie lucie, mortalitate ridicată, abandon şcolar masiv

0
331

Peste o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei, cu un clivaj cronic între urban şi rural în ceea ce priveşte drepturile de bază – sănătate, educaţie, viaţă – şi un abandon şcolar care îşi pune amprenta asupra dezvoltării societăţii, arată un raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

România are cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalităţii sub un an, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor sub 6 ani (21,5%) este cea mai ridicată din UE (media este de 5,9%).

Raportul asupra drepturilor copilului în România, realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România şi Avocatul Poporului analizează situaţia copilului şi a drepturilor sale în România şi scoate în evidenţă faptul că progresele înregistrate în ultimul deceniu sunt fie modeste (rata mortalităţii infantile, protecţia împotriva violenţei, combaterea sărăciei, sistemul de protecţie), fie nule (educaţie, protecţie medicală, protecţia copiilor cu dizabilităţi). Mai mult, condiţiile de viaţă şi de accesibilitate la servicii s-au agravat în cazul copiilor de etnie romă şi a copiilor cu dizabilităţi, mai arată raportul.

„Tabloul general al felului în care sunt cu adevărat garantate drepturile copiilor în România este unul încă dramatic. Copiii sunt expuşi sărăciei extreme în număr mai mare decât adulţii, iar clivajul rural/urban este unul cronicizat, iar asta înseamnă acces retricţionat la servicii medicale şi de sănătate. Sărăcia are consecinţe grave şi pe termen lung, atât în privinţa educaţiei, cât şi a expunerii la diferite forme de abuz. Scopul acestui Raport este să ne ajute pe toţi – actori sociali sau politici – să dezvoltăm programe dedicate copiilor, exact acolo unde e nevoie”, a precizat preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Loading...

Copiii suferă din cauza sărăciei

Aproximativ 21,5% din copiii români trăiesc în deprivare materială severă – cea mai ridicată rată din UE; unde media este de UE 5,9% – şi peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie. Acest procent include persoanele ale căror venituri sunt mai mici de 60% din venitul mediu la nivel naţional (adică sub 616 lei/persoană/lună în 2017), incluzând prestaţiile sociale.

România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. În anul 2017, 19,1% din populaţie avea venituri sub pragul de sărăcie şi se aflase în aceeaşi situaţie în cel puţin doi din cei trei ani anteriori. În cazul copiilor, rata sărăciei persistente era de 28,8% în 2017. Deşi în scădere, conform celor mai recente date estimate EUROSTAT, România rămâne statul european cu cea mai mare diferenţă la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii şi totalul populaţiei.

Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural şi a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre copii au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară, şi încă 5% uneori. Nu există studii similare privind copiii din mediul urban, se mai precizează în comunicatul remis Adevărul. Cei mai expuşi riscului sunt, de departe, copiii care au doi sau mai mulţi fraţi. Pentru familiile compuse din 2 adulţi şi 3 sau mai mulţi copii, riscul de a trăi sub pragul de sărăcie era de 61,9% în anul 2017. Acelaşi risc este redus la mai puţin de jumătate pentru familiile cu 2 adulţi şi 2 copii (26,3%). Chiar şi familiile monoparentale au un risc mult mai mic de a trăi în sărăcie (31,2%).

Mortalitatea în rândul copiilor, pe primul loc în UE

Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populaţia între 0-19 ani. Astfel, în România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 31,60.

În ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, în 2018, în România s-au înregistrat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5‰. Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală). Analiza factorilor favorizanţi realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că o parte din aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător. „Din păcate însă, o mare parte din gravide nu au beneficiat de investigaţii prenatale. De asemenea, un rol esenţial în salvarea bebeluşilor născuţi prematur o are dotarea corespunzătoare a secţiilor de neonatologie, motiv pentru care Salvaţi Copiii implementează, pentru al nouălea an consecutiv, cel mai amplu program naţional de dotare a maternităţilor cu aparatură medicală vitală.

Astfel, judeţele cu cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile în 2018 sunt Dâmboviţa (2,9‰), Ilfov (4,1‰), Arad şi Timiş (4,5‰), Iaşi şi Alba (4,8‰) şi mun. Bucureşti (3,6‰). La polul opus, cu rate ale mortalităţii de trei şi de două ori mai mari, se află Tulcea (15,5‰), Botoşani (12,9‰), Sălaj (11,5‰), Călăraşi (11,2‰) şi Caraş-Severin (10‰), se mai precizează în raport.

O altă constantă este clivajul rural/urban: rata mortalităţii infantile în mediul rural (7,9) este mult mai mare decat de cea din mediul urban (5,3). În ciuda tendinţei descrescătoare a mortalităţii infantile în România, decalajul absolut dintre mediul rural şi cel urban s-a păstrat relativ constant până în 2014. Dată fiind scăderea ratelor mortalităţii, în termeni relativi, decalajul urban-rural înseamnă că diferenţa dintre şansele copiilor din mediul rural la supravieţuire faţă de cei din mediul urban s-a înrăutăţit în general în perioada 1990-2018”, se mai arată în raport.

Accesul la educaţie şi neparticipare şcolară

Datele statistice înregistrează o scădere continuă a efectivelor de elevi în ultimii zece ani. Potrivit unui studiu publicat de INS, populaţia şcolară va scădea până în anul 2060 cu 42,5%. Vor fi cu 45,4% mai puţini copii cu vârstă potrivită pentru grădiniţă, iar scăderea se va resimţi puternic încă din 2030. Cele mai dramatice scăderi ale populaţiei şcolare sunt aşteptate pentru judeţele: Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Conform raportului MEN privind situaţia învăţământului preuniversitar, în anul şcolar 2017 – 2018, erau cu 24.000 elevi mai puţini decât în anul anterior şi cu aproximativ 349.000 mai puţini decât în anul şcolar 2009-2010. Singurele creşteri s-au înregistrat în cazul învăţământului primar şi în cel profesional.

Reducerea populaţiei şcolare are în principiu la bază scăderea populaţiei, amplificarea fenomenului migraţiei şi diferenţele de infrastructură şcolară dintre mediile de rezidenţă.

Clivajul rural/urban se vede şi în privinţa numărului de copii şcolarizaţi. În cazul învăţământului preşcolar, numărul copiilor scade cu peste 4.000 în anul şcolar 2017-2018 faţă de anul precedent în mediul rural, în timp ce în mediul urban creşte cu o cifră similară. Numărul elevilor din învăţământul primar creşte în mediul urban cu 3,1%, iar în mediul rural această creştere este de doar 0,89%. În învăţământul gimnazial, numărul elevilor scade în mediul rural cu 7,7%, în timp ce mediul urban înregistrează o scădere de 2.5%. Datele fac referire la mediul în care funcţionează unităţile de învăţământ, nu cel de domiciliu al copiilor. Cu alte cuvinte, decalajele se explică parţial şi prin copiii care locuiesc la sat, dar învaţă în oraşele apropiate de casă.

Abandonul şcolar – o problemă permanentă în Educaţie

La nivelul anului şcolar 2017-2018, rata abandonului şcolar la nivel naţional în învăţământul primar şi gimnazial era de 1,7% (aprox. 30.000 elevi). Cea mai mare rată a abandonului şcolar s-a înregistrat în Regiunea Centru cu 2,6%, urmată de Regiunea Sud-Est, cu 2%.

„Mediul rural se confruntă cu un număr considerabil mai mare de copii care abandonează şcoala, cu un procent de 2,2% în 2015, faţă de cel urban cu 1,5% în acelaşi an. În anul şcolar 2016-2017, învăţământul primar şi gimnazial a înregistrat o rată a abandonului de 1,1% în urban şi 2.3% în rural.

România şi-a asumat ca până în 2020 să ajungă la o rată a părăsirii timpurii a şcolii de 11,3%. Conform Strategiei privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Şcolii, una dintre cele mai importante măsuri de prevenţie a acestui fenomen este programul Şcoala după şcoală (ŞDŞ). Totuşi, conform unui studiu al Salvaţi Copiii România, majoritatea costurilor asociate programelor şcoală după şcoală sunt suportate de părinţi, doar 10% dintre respondenţi afirmând că o altă instituţie acoperă o parte din costuri (7,6%) sau toate costurile (2,5%)”, arată raportul. Costurile de şcolarizare sunt principalul motiv de abandon şcolar în comunităţile marginalizate. Pentru o parte dintre elevi, mai ales pentru cei din zonele rurale sărace, unul dintre aceste costuri restrictive este cel aferent transportului către şi de la şcoală. La nivelul anului şcolar 2015-2016, peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

„Deşi este menţionată în rapoartele anuale ale MEN ca măsură de combatere a abandonului şi oferire de şanse egale pentru copii de a frecventa şcoala, decontarea parţială sau totală a transportului vine cu o serie de limitări. Tarifele maxime pe kilometru impuse transportatorilor nu sunt respectate în multe situaţii, ceea ce face ca abonamentele să fie suportate integral de către părinţi”, mai arată reprezentanţii organizaţiei. Subfinanţarea educaţiei este una dintre cauze. „Prin prorogări repetate de la Legea Educaţiei care prevede minim 6% din PIB alocare bugetară pentru finanţarea educaţiei naţionale, Guvernul României a alocat în medie, în cei opt ani de la adoptarea Legii 1/2011, aproximativ 2.83% din PIB pentru educaţie. Media europeană a investiţiilor în educaţie este de 4.7%”, consideră specialiştii.

Acoperirea scăzută cu vaccin

Şi în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor sunt probleme. „Faţă de anii 2014-2016, când datele Institutului Naţional de Sănătate Publică indicau de asemenea lipsa vaccinului ca unul din motivele principale ale vaccinării necorespunzătoare, răspunzătoare pentru aproximativ un sfert din cazurile de nevaccinare, în 2017 şi 2018 sub 2% din cazuri s-au datorat lipsei vaccinului. Se observă din statitica motivelor nevaccinării că refuzul părinţilor este un motiv invocat doar în aproximativ 5% din cazuri (uşor mai crescut pentru vaccinul ROR în special)”, se mai stipulează în raport.

Abuz şi neglijare

Aproape 15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de către DGASPC-uri în 2018. 94% din cazurile de abuz şi neglijare au loc în familie. Din studiile sondaj reiese că numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind referite de către serviciile sociale sau alţi specialişti care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.).

Violenţa ca formă de disciplină. Portivit datelor de sondaj, două treimi dintre copii au fost supuşi abuzului emoţional şi abuzului fizic uşor ca forme de disciplină. Nefiind conştienţi de efectele negative ale acestor comportamente asupra copiilor, părinţii utilizează aceste forme de abuz pentru a corecta comportamentul copiilor.

Violenţa în şcoală. Aproximativ unul din trei copii din ciclurile gimnazial şi liceal spun că au fost supuşi unor forme de violenţă fizică sau psihologică în şcoală. O proporţie şi mai mare a fost a victimelor din mediul online. Violenţa repetată asupra copiilor poate avea repercusiuni grave pentru sănătatea lor mintală şi performanţa scolară.

Trafic de copii. Dintre toate victimele traficului de persoane identificate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, mai mult de jumătate sunt minori. Minorii sunt traficaţi atât intern cât şi internaţional în scopul exploatării sexuale, pentru săvârşirea de infracţiuni (furt, înşelăciune etc.) şi pentru exploatare prin muncă.

Copii cu dizabilităţi şi dificultăţi de învăţare (CES)

În România, există 65.731 copii cu dizabilităţi. Cifra nu include însă copiii ai căror părinţi nu au făcut demersuri pentru încadrarea oficială într-un grad de handicap. Majoritatea copiilor cu dizabilităţi sunt îngrijiţi de propriile familii, dar există şi un număr foarte mare de copii încadraţi în grad de handicap care se află în sistemul de protecţie specială.

Incidenţa neşcolarizării este de 7 ori mai mare în rândul persoanelor cu dizabilităţi decât în rândul populaţiei generale. Conform unor date din 2016, mai puţin de jumătate (42%) erau încadraţi în şcoli de masă. Încă 26% erau înscrişi în şcoli speciale sau beneficiau de educaţie specială de grup şi 3% erau educaţi în regim individual. Aproximativ 29% dintre copiii cu dizabilităţi nu erau înscrişi în învăţământ, dar acest grup include şi copiii de vârste foarte mici. Totuşi, peste 6.000 de copii cu dizabilităţi cu vârsta de peste 5 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ, se mai arată în document.

Şcolile de masă sunt însă slab pregătite pentru integrarea şi sprijinirea copiilor cu dizabi¬lităţi şi CES, din punct de vedere al accesibilizării materiale, şi în ceea ce priveşte pregă¬tirea personalului didactic şi socializarea celorlalţi copii şi părinţi în spiritul educaţiei incluzive: doar 30% dintre şcoli sunt dotate cu rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi motorii; aproximativ 15% dintre şcoli sunt dotate cu toalete accesibilizate pentru persoane cu dizabilităţi; Curicula şi materialele educaţionale sunt în general neadaptate nevoilor copiilor cu CES; cadrele didactice cu atribuţii în sprijinirea copiilor cu CES sunt prea puţine şi insuficient pregătite; copiii cu dizabilităţi sunt discriminaţi în şcolile de masă, uneori chiar de către conducerea şcolii care nu doreşte să îi înscrie sau nu le acceptă însoţitori; copiii cu dizabilităţi care frecventează şcoli de masă sunt discriminaţi adesea de către colegi şi de către părinţii colegilor, care consideră că prezenţa în clasă a unui copil cu nevoi speciale afectează negativ performanţa clasei, se mai arată în raport conform ziarului Adevărul.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...