Jurnalistul german, Paul Arne Wagner, explică transformarea Rise Project în ceva de tip Antena 3! Textul este lung, dar trebuie citit!

0
262
Loading...

Păcăliți în România, sau cum s-a schimbat Rise Project fără preaviz din presă de investigație în presă de scandal

În România am văzut un spirit de breaslă pe alocuri nesănătos, cu doctori cinstiți care sunt martori la șpăgile sau mal-praxisul colegilor și totuși hotărăsc că trebuie să îi acopere; am văzut jandarmi care se fac scut ca să mascheze abuzurile colegilor, etc, iar în ultima lună am văzut același fenomen nesănătos în presa românească, în urma articolelor Rise despre Dan Barna.

Înainte să mă angajeze cei de la Süddeutsche Zeitung, cel mai mare ziar de calitate din Germania, am avut mai multe interviuri, cel mai important cu editorul șef, și cu alți grei ai redacției. Pentru că veneam de la Bild, adică de la cel mai mare ziar de scandal, m-au luat tare privind politica editoriala tabloidului. Mi-au cerut, între altele, să îmi exprim opinia despre o serie de articole care au fost publicate cu puțin timp înainte și care au adus la demisia Președintelui Republicii Federale, Christian Wulff. Seria de articole (cu care eu nu avusesem nimic de-a face, în afara faptului că colegii investigativi de politică internă fuseseră vecinii mei de etaj) a pornit de la o investigație, dar în scurt timp a devenit o campanie mediatică al cărei sfârșit nu putea fi nimic altceva decât sfârșitul carierei politice a Președintelui.

Critica celor de la Süddeutsche nu a avut nicio legătură cu investigația în sine, investigație care a avut la bază acuzații de corupție. Critica lor era vizavi de politica editorială a tabloidului Bild care a făcut, în scurt timp, dintr-o investigație cu acuzații concrete, un linșaj mediatic care a scapăt de sub control, la care s-a alăturat aproape toată presa, și la care aproape nimeni din presa germana de la vremea aceea nu s-a mai întrebat dacă armele folosite au fost corespunzătoare cu problema identificată.

Loading...

Pornind de la investigația Bild, 21 de acuzații de corupție au ajuns la justiția germană, doar că, la sfârșit, fostul Președinte Wulff a fost acuzat într-o singură cauză (luare de mita de 400 de euro), și chiar și pentru aceasta a fost achitat.

Într-o analiza în retrospectivă, Heribert Prantl, la vremea aceea șeful departamentului de politici interne la Süddeutsche, scrie:

„Nu despre acest soi de putere este vorba atunci când presa este numită cea de-a patra putere în stat. Cazul Wulff este o lecție de <> pentru libertatea presei. Libertatea presei nu e acolo ca să le dea jurnaliștilor gustul voluptății și puterii. Nu este libertatea întăririi și onanismului care-și găsește climaxul doar într-o demisie. Libertatea presei e acolo pentru democrație; și democrația este altceva decât o haită după pradă.” (articolul complet, in germana, aici: https://www.sueddeutsche.de/politik/lehren-aus-der-causa-wulff-von-der-lawine-zum-schneebaellchen-1.1644858).

Spre deosebire de investigația Rise privind afacerile lui Dan Barna, investigația Bild privind acceptare de beneficii ilicite de către Președintele Germaniei Wulff avea încă de la bun început acuzații concrete de ilegalitate. Am citit și am recitit articolele Rise, am consultat oameni care se pricep în materie, dar eu tot nu găsesc în ancheta Rise nici o acuzație concretă de vreo fapta ilegala comisa de Dan Barna.

Și având în vedere faptul ca nu au găsit nicio ilegalitate, că nu au găsit nimic concret în afara de chestii maxim morale, Rise a făcut o greșeala majoră în modul în care a prezentat ancheta. De ce? Totul începe de la teaser-ul care a apărut cu o seara înainte de publicare: „Adevărul despre Dan Barna” (vezi primul screenshot).

Dacă pretinzi că spui „adevărul despre…”, asta presupune ca chiar știi tot ”adevărul” – adică tu care îmi vinzi articolul acesta chiar trebuie să cunoști totul despre el, și eu cititorul m-am așteptat sa îl aflu. Nu trebuia sa mai zic ca acesta este un titlu strict de presa de scandal, și ca nici un jurnalist de calitate nu o să se prefacă vreodată că e ca și cum el sau ea știe tot adevarul după doar o singură ancheta.

Bine, apare ancheta, „Păcaliți în România” e titlu pe Facebook (adică o parafrază la sloganul de campanie electorală al Alianței USR-PLUS, ”Fericiți în România”, deja un semn de campanie mediatică și nu articol de presă). Ceea ce ne-a servit ancheta este însă departe de ne a lamuri despre afacerile a lui Barna.

După săptămâni întregi, și după ce o mare parte a presei a dezbătut afacerile lui Barna, mie încă nu îmi e clar ce a făcut greșit. Adică s-au scris zeci, poate sute de articole, unii au dat cu el de pământ, prea puțini însă au căutat informații suplimentare. Ne lipsește în continuare o acuzație concretă despre ce a făcut Barna, adică ne lipsește de fapt o cauză, o explicație clară: de ce s-a scris atât de mult și atât de negativ? Și dacă aflăm că ”n-a făcut nimic”? Adică după ce vom afla „adevarul”, care este, din cate vedem acum, acela că omul e fără probleme cu lege, ce o sa facem? Își va cere scuze cineva dintre cei din haita mediatică care s-a dus după pradă în sezon de prohibiție?

În perioada Dragnea, Rise și-a facut un nume de presa de investigații la cel mai înalt nivel, fără să le fie frică de cei aflați la putere. Tonul întotdeauna a fost unul foarte sec, fără exagerări, fără opinii, fără glumite și fără titluri gen clickbait, și pentru asta i-am citit și i-am apreciat, și trebuie spus că fără munca celor de la Rise documentarele noastre din Teleorman nu ar fi fost posibile.

Dar acolo vorbim despre acuzații de corupție concrete și grave, despre acuzații care duc în direcția de crima organizata.

Cu „Adevarul despre Dan Barna” însa, tonul s-a schimbat complet. M-am uitat pe pagina Rise de acum și până în 2017 și nu am mai găsit nici un singur articol cu un titlu la fel de scandalos, despre nimeni altcineva. Mai departe, teaserul „Adevărul despre Dan Barna” folosește nu doar un panou electoral al Alianței USR-PLUS, ci și fontul și culorile acestuia. Întreg teaserul este făcut în corporate identity-ul Alianței, și nu trebuie să explic că așa ceva nu se face decât de publicații care vor sa ducă cititorii în derizoriu și vor sa îi facă să creadă că conținutul este de fapt făcut de cei a căror identitate o folosesc. Chiar dacă cei de la Rise au continuat așa și mai departe, cu „Oameni noi, diversiuni vechi”, eu nu zic ca intențiile le-au fost rele, dar este indiscutabil că au făcut o greșeala cu asta.

Fiecare publicație are voie sa își schimbe politica editorială, să se schimbe chiar din investigativ în cancan, dacă doresc, dar o schimbare neanunțata și atât de radicala de la tonul sec la cel scandalos în plina campania electorala când, culmea, este vorba despre probabil cea mai slaba ancheta Rise, este tot un fel de a minți publicului, sau cel puțin de a duce cititorul pe o pistă greșită.

Să nu mă înțelegeți greșit, articolul Rise în sine este necesar, și este foarte bine că există. În ce privește ancheta eu am probleme mai ales cu forma, nu cu fondul. Despre fond voi spune doar că, de exemplu, în varianta publicata inițial al articolului s-a folosit termenul ”interlop” despre un afacerist care e poate multe lucruri, dar interlop nu este. ”Interlop” nu e termen juridic, se poate folosi altminteri ușor în presă de scandal, și termenul nu se mai regăsește astăzi în articol. Mult mai grav este că au fost fost publicate date personale ale unei persoane vulnerabile care făcea parte dintr-un proiect (nume, CNP, adresă, tot), fără știința sau acordul acestuia. O astfel de greșeală ar putea expune în mod periculos o persoană care nu are nici o legătură cu anchetă – acestea sunt erori pentru care urgența de a publica articolul nu este o scuză.

Faptul ca eu unul mi-am dorit ca, dacă cineva tot se ocupă de trecutul unui politician, să îmi povestească (chiar dacă ar fi vorba doar de trei, patru propoziții) nu numai despre presupuse păcate dar și despre reușitele lui, asta nici nu mai contează, dar modul în care o ancheta subțire a fost vânduta este una apropiata opusă cu ceea ce a fost Rise și apropiată de ceea ce este Antena 3 sau alții din partea de media romanească care ține mai puțin de conținut și adevăr și mai mult de spectacol și propagandă.

PS: Nu scriu aceste rânduri ca să vă conving să votați sau să nu votați cu Dan Barna, eu scriu asta din motivele de igiena personala, adică m-am simțit și eu murdar de câteva săptămâni încoace pentru că mă consider acum parte a presei românești, și am avut nevoie de un duș rece; asta e înțelegerea mea de solidaritate de breaslă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...