INTERZIS la contracte cu statul pentru parlamentari, primari și consilieri locali. Legea a fost adoptată în Senat

0
336

Un proiect de lege adoptat tacit de Senat pervede că președintele României, deputații, senatorii, dar și aleșii locali, nu vor mai avea voie să încheie contracte cu statul în timpul mandatului.

Inițiativa aparține deputatului PNL de Alba, Florin Roman. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să treacă de Camera Deputaților, potrivit Alba24.ro

Proiectul inițiat de Roman este o modificare a legilor care prevăd alegerea Președintelui, a deputaților, senatorilor dar și a aleșilor locali.

Mai exact, în textul de lege a fost introdus un nou paragraf, în care este specificat că cei care vor să candideze pentru o funcție de demnitar, trebuie să depună o declarație pe propria răspundere că nu vor încheia contracte cu statul pe timpul mandatului.

Loading...

”Am solicitat procedura de urgenţă pentru ca legea să fie aplicată încă de la alegerile prezidenţiale. Am semnat iniţiativa civică Fără penali in funcţii publice şi o susţin” a declarat inițiatorul acestui proiect de lege.

Îl invit să susţină acest proiect de lege alături de USR-PLUS pentru însănătoşirea vieţii publice atât pe domnia sa, cât şi pe domnii Ghinea, Pîslaru sau Voiculescu care au îmbinat funcţia publică de contracte cu statul”, declara Florin Roman în momentul în care a depus proiectul de lege.

”Consider oportună instituirea prevederii ca aleşii, pe perioada exercitării mandatului, să nu poată încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cu instituţiile sau regiile autonome de stat ori cu societăţile comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale”, mai spunea Roman atunci.

Pentru a intra în vigoare legea trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților și publicată în Monitorul Oficial.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...