Iliescu și Năstase îl plâng pe Voican de parcă ar fi primit un glonț, nu o cârjă. Concluzia lui „Bombonel”: Iohannis e de vină!

0
624

Pățania lui Gelu Voican Voiculescu în Piața Universității, unde a fost huiduit copios, a luat o cârjă în cap și a fost alungat sub protecția jandarmilor, i-a activat pe doi foști președinți ai PSD, Ion Iliescu și Adrian Năstase.

Pe blogurile lor, Iliescu și Năstase au înfierat violența unei cârje de pensionar, dar nu văd o problemă în faptul că mii de români au fost împușcați de „teroriștii” grupării moscovite Iliescu – Brucan – Militaru – Voican Voiculescu în decembrie 1989.

Loading...

Iliescu încearcă să-și ascundă valurile de crime – de la Revoluție și mineriade – sub o explicație generală și ticăloasă: „nici după trei decenii, reconcilierea nu e posibilă”.

Adrian Năstase a găsit vinovatul pentru capul spart al sinistrului Voican Voiculescu: Klaus Iohannis! În viziunea lui „Bombonel”, este un fel de șef de cuib legionar!!!

Ion Iliescu: „Este de condamnat climatul de confruntare și de violență pe care l-au cultivat și îl cultivă o serie de organizații de revoluționari sau de organizații neguvernamentale, care vor să impună versiunea lor despre Revoluție și să rescrie istoria. Reamintesc că unul dintre sloganurile Revoluției a fost «Fără violență!».

Libertatea a fost cucerită cu un preț greu și nu putem permite ca, în numele ei, să fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleași opinii cu aceia care-și impun, prin forță, punctul lor de vedere. Cele petrecute astăzi, în Piața Universității, arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă. Oamenii de bună credință au obligația morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violența”.

Adrian Năstase: „Revoluția română nu mai poate fi și nu mai este apărată de cei care au participat la ea. Singurul care o apără, acum, pare a fi Iohannis. La Parlament sau la Timișoara, în Piața Universității, el reprezintă acum Revoluția. Iar jandarmii, sub noua conducere, permit ca Gelu Voican Voiculescu să fie atacat, iar agresorul să nu fie reținut. Cei care cunosc istoria interbelică știu cum s-a trecut de la violența verbală la violența fizică. Aceasta pare a fi «România normală» – o țară în care obiectivul principal al președintelui său este distrugerea unui partid ales democratic”.

Sursa știre : Ziariștii.com

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...