Gluma începe să se îngroașe, așa că ieși la vot! Viorica Dancila: “Eu sunt PRESEDINTELE ROMANIEI “

0
805

Are vreo sansa Viorica Dancila sa devina presedintele Romaniei? Pentru unii intrebarea pare o gluma, dar sunt si din cei care o iau in serios, mai ales de cand domnul Iohannis i-a refuzat doamnei Dancila o dezbatere cu explicatia ca nu are cu cine dezbate, si de cand dansa insista, inchipuindu-si ca, prin incultura sa specifica, poleita in naivitate, a atras simpatia votantului roman si nu batjocura publica subsecventa.

Ca urmare, dezbaterea, pe care Viorica Dancila pretinde ca si-o doreste, nu se intrezareste sa aiba loc. Avantaj Iohannis: nu va mai fi expus marlaniilor, de tipul castii ascunse in ureche, pe care n-am nicio indoiala ca laboratoarele de diversiuni si de fake news ale PSD le pregatesc cu asiduitate.

Deci, pe de o parte ma bucur ca nu voi asista la un spectacol de prost gust, dar pe de alta parte, incerc un regret: acela ca, in aceste conditii, noi, telespectatorii, nu vom auzi niciodata ce a intentionat Viorica Dancila sa expuna in fata electoratului si ce merite deosebite si-ar fi arogat, pentru a-i castiga bunavointa.

Dar, chiar si nestiind ce ar fi intentionat sa sustina dna Dancila in respectiva dezbatere, imi permit sa-mi imaginez cum ar trebui sa-si prezinte dansa realizarile de pana acum, pentru ca sa ne convinga pe noi ca pe dansa trebuie s-o votam in fruntea natiei si nu pe altcineva.

Haide, deci, sa facem un mic exercitiu de imaginatie, inchipuindu-ne cam ce ar putea spune, ca sa castige increderea romanilor intr-o dezbatere:

* Dragi romani, va reamintesc, daca mai e cazul, ca eu am fost aceea care, in calitate de prim ministru, am intervenit la colegii de la Bruxelles, obtinand fonduri europene pentru autostrada Pitesti-Sibiu, careia ii voi taia personal panglica de inaugurare saptamana viitoare si autostrada Ploiesti-Brasov, pe care o voi inaugura tot eu – ca presedinte al tarii – anul viiitor. Ii multumesc pe aceasta cale si colegei mele Corina Cretu, pentru sprijinul pe care mi l-a dat.

* Da, tot eu sunt si aceea care am rupt din pretiosul meu timp, m-am deplasat de doua ori in tarile arabe si i-am convins pe cei de acolo sa investeasca in Romania prin parteneriat public-privat (PPP) si sa construiasca autostrada Ungheni-Iasi-Targu Mures, inceputa, cum stiti, anul trecut si aflata in stadiu avansat de executie.

* Tot eu sunt aceea care am obtinut de la fostii colegi bruxellezi fondurile europene nerambursabile pentru cele opt spitale regionale, aflate si ele in faza avansata de constructie. Stiti ca eu insami, in caliate de prim ministru, am asezat la fiecare cate o piatra de temelie, cu numele meu inscriptionat acolo, ca sa ramana pentru eternitate.

* Eu sunt aceea care am atras investitorii turci sa ne construiasca la Constanta un spital cu 1000 paturi, la a carui inaugurare va invit sa participati imediat dupa incheierea celui de al doilea tur de scrutin, pe care sunt convinsa ca il voi castiga.

* Eu sunt aceea care a uimit intregul CE de la Bruxelles, cand am vorbit cursiv in toate cele cinci limbi pe care le cunosc la perfectie, plus altele pe care le cunoc mai vag. A ramas de legenda momentul cand domnul Donald Tusk a vrut sa ma epateze vorbindu-mi romaneste, dar l-am epatat eu pe el, raspunzand in limba poloneza, pe care am invatata-o – ce e drept nu prea bine – de la colegii europeni.

* Nu mai spun de momentul aproape jenant cand tot domnul Tusk a incercat iarasi sa ma surclaseze, facand pe atotstiutorul si amintind de romanul Duckadam, dar i-am dat replica fredonand o melodie a polonezului Chopin, pe care chiar i-am promis sa i-o cant toata, daca ne viziteaza la ambasada noastra unde avem un pian. Nici prin cap nu i-a fi trecut domnului Tusk ca se invata pianul la Videle.

* Tot faptului ca sunt poliglota se datoreaza si relatiile, legate la cel mai ridicat nivel in cancelariile straine. Prietena mea Angela Merkel m-a invitat de cateva ori sa merg s-o vizitez, numai ca sa stam de vorba. I-a placut auzind accentul meu in germana, nici n-ai zice ca sunt din Romania.

* Dar, pe langa frumoasa reputatie de om cultivat si trecut prin biblioteci, pe care mi-au creat-o cei 9 ani petrecuti in PE, trebuie sa stiti ca eu sunt aceea pe care toata Europa o considera aparatoarea statului de drept. Am promis ca nu voi da Ordonante pe teme de justitie si m-am tinut de cuvant. Cu mici exceptii, bineinteles. M-am deplasat de cateva ori la Bruxelles ca s-o sustin pe Kovesi pentru postul de procuror sef european. Si, datorita mie, iata ca a reusit.

* As mai avea multe de spus despre succesele mele pe plan extern, dar nu vreau sa le omit pe cele interne. Ca prim ministru, am infiintat un departament special, care sa sprijine initiativele private si importul de licente, menite sa creasca productivitatile in asemenea masura incat programul de guvernare sa devina sustenabil.

Acum, investitorii straini nu mai pleaca din Romania. Dimpotriva, vin gramada. Sunt atrasi mai ales de stabiliatea fiscala, pe care pot conta: de cand am venit eu, n-am schimbat nicio reglementare.

In plus, angajatorii privati vor putea sa mareasca si ei salariile din profit, asa cum noi le-am marit bugetarilor din imprumuturi. In cest fel, Romania nu se mai finanteaza din credite, ca pe vremea predecesorilor mei, Grindeanu si Tudose.

* Eu sunt aceea care m-am ocupat si de romanii plecati din tara. Este drept ca n-am ajuns la stadiul in care cei plecati incep sa se intoarca, dar am facut pasi importanti si a crescut increderea ca si in Romania pot trai civilizat, prosper si in democratie.

Daca doamna Dancila ar putea face asemenea afirmatii, sau macar o parte din ele, i-as ierta greselile de gramatica, as trece cu vederea si faptul ca nu stie unde-i Pakistanul pe harta sau ca nu stie uneori cum il cheama pe interlocutorul cu care sta de vorba, m-as face chiar ca nu observ modul in care citeste de pe hartie ideile scrise corect de altii.

Dar daca nici auostrazi n-a facut, nici spitalele promise nu le-a cladit, nici scolile nu le-a reparat si nici altceva nu ramane de pe urma ei, decat faptul ca a trecut prin Palatul Victoria ca gasca prin apa, atunci nu vad de ce as vota candidatul care tocmai se pregateste sa treaca in acelasi fel si prin Palatul Cotroceni.

Sursa: Ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...