Gabriela Firea, la Digi24: România are nevoie de un guvern stabil, nu suntem țară bananieră. A avut unul performant care a fost dărâmat

0
405

Gabriela Firea a vorbit la Digi24 despre noul guvern propus de Ludovic Orban și este de părere că „garnitura este subțirică”. Primarul Capitalei a făcut referire în cadrul Jurnalului de Seară și la Paul Stănescu, despre care a spus că „nu va trăda echipa PSD”. Acesta a declarat în urmă cu câteva zile că „e important pentru mine, ca om politic și cetățean, că acest guvern trebuie învestit”.

Întrebată dacă ar fi de acord cu declarația lui Paul Stănescu referitoare la învestirea Guvernului Orban, Gabriela Firea a spus că „este categoric nevoie de un guvern”. „România are nevoie de un guvern stabil. România a avut un guvern stabil și performant care a fost dărâmat nedrept de către niște persoane, în frunte și cu președintele țării. Mi-aș face mea culpa. Poate am făcut lucruri bune, poate am și greșit… Dacă aș vedea că garnitura de miniștri prezentată de către PNL ar fi formată doar din oameni ultracompetenți, ultraonești care au cu adevărat o carte de vizită europeană… Din păcate s-a văzut și astăzi la audieri, garnitura este subțirică”, a declarat Gabriela Firea.

Referindu-se la cabinetul Dăncilă, primarul general al Capitalei a spus că „nu pot să spun că a fost sută la sută ideală. Ideal este doar Dumnezeu”. „Noi vom trece și această perioadă de opoziție, sunt convinsă, avem timpul să ne și reformăm, să ne îmbunătățim și noi activitatea”, a spus primarul general al Capitalei.

„Eu știu că doamna Dăncilă nu este supărată pe domnul Paul Stănescu. Au avut o discuție telefonică, chiar doamna Dăncilă mi-a spus că au avut o discuție lămuritoare în care domnul Stănescu i-a spus că presa a relatat trunchiat declarația domniei sale și că domnul Stănescu a afirmat că se va supune deciziei partidului luată în CEx, și anume că nu va vota, cel puâin la prima ședință, cabinetul Orban, dar că principal… un guvern trebuie să fie la Palatul Victoria. Nu suntem, totuși, o țară bananieră, nu suntem o țară neguvernabilă”, a mai spus Gabriela Firea,în studioul Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...