G4Media: Dăncilă îl acuză pe Iohannis că blochează marile investiții

0
122

Premierul Viorica Dăncilă l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că blochează economia, dezvoltarea și marile proiecte de infrastructură ale României prin refuzul repetat de a o numi pe Lia Olguța Vasilescu – ”un om cu experiență vastă” – la Ministerul Dezvoltării conform G4media.ro.

”Argumentele președintelui pentru un blocaj la adresa guvernului sunt necredibile. Am dat dovadă de toată deschiderea și multă răbdare față de președinte, care a răspuns doar cu atacuri. E regretabil că președintele vrea să blocheze investițiile la nivel local și pune în pericol dezvoltare. Îi solicit să abandoneze jocurile politice. România e mai importantă decât o campanie electorală. Conflictul pe care îl întreține nu ajută economia și nu aduce nimic bun. Cetățenii au nevoie de investiții, guvernul trebuie lăsat să lucreze”, a spus Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care anunţă respingerea numirii Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Preşedintele a explicat că a respins numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării deoarece nu are pregătirea necesară pentru acest domeniu. Lia Olguța Vasilescu anunță joi într-o postare pe Facebook că îi va face o plângere penală președintelui Klaus Iohannis pentru abuz în serviciu după ce acesta a refuzat să o numească în funcția de ministru al Dezvoltării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.