Familia Voiculescu îşi recuperează averea la preţ redus. ANAF, spectator!

0
358
Loading...

Antena Group a reacţionat luni la informaţia potrivit căreia familia Voiculescu îşi recuperează încet, dar sigur averea confiscată de stat ca urmare a procesului de corupţie în urma căruia Dan Voiculescu a fost condamnat, subliniind faptul că „nu a achiziţionat «fostul sediu ICA», ci a achiziţionat, la a 4-a licitaţie publică, un imobil conţinând un teren cu suprafaţa de 29.220 m.p. situat în Str. Gârlei 1 D şi construcţiile aflate pe acesta”, potrivit informațiilor furnizate de Adevărul.ro

Antena Group a cumpărat cu puţin peste 10 milioane de euro fostul sediu al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) confiscat de la Dan Voiculescu în baza sentinţei de condamnare la 10 de închisoare din 8 august 2014, potrivit g4media. Licitaţia s-a finalizat cu o negociere directă întrucât s-a prezentat doar Antena Group. Potrivit surselor citate banii au fost viraţi în conturile ANAF în termenul de 5 zile lucrătoare.

Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu, fostul patron al Antena Group – unde acum majoritare printre acţionari sunt fiicele sale Camelia şi Corina, a anunţat că a sesizat mai multe instituţii ale statului român cu privire la „o nedreptate obiectivă comisă de regimul Băsescu”. Concret, fostul preşedinte al Partidului Conservator se consideră nedreptăţit de faptul că între evalurile experţilor DNA pentru fostul sediu al ICA şi preţul de achiziţie în urma licitaţiei publice există o mare discrepanţă. Postarea vine în contextul în care Dan Voiculescu nu figurează printre acţionarii Antena Group. Fiicele sale, Camelia şi Corina deţin împreună 85% din acţiunile companiei, iar Fundaţia Dan Voiculescu şi Grupul Industrial Dan Voiculescu deţin alte 11 procente. Însă, potrivit sentinţei din 2016 de lămurire a dispozitivului sentinţei din august 2014, Voiculescu a investit banii din conturile Crescent Cipru în societăţiile de azi ale familiei, pe care ulterior le-a donat fiicelor sale.

De altfel, Antena Group a reacţionat luni subliniind faptul că „nu a achiziţionat «fostul sediu ICA» ci a achiziţionat, la a 4-a licitaţie publică, un imobil conţinând un teren cu suprafaţa de 29.220 m.p. situat în Str. Gârlei 1 D şi construcţiile aflate pe acesta, construcţii care sunt, în cea mai mare parte, într-un stadiu avansat de degradare”.

Loading...

Statul ar trebui să recupereze din nou imobilul

Reamintim că imobilele recuperate de familia Voiculescu la 5 ani de la sentinţă nu fac parte din prejudiciul de 60 de milioane de euro pe care Dan Voiculescu, împreună cu ceilalţi inculpaţi din dosarul ICA, trebuie să-i returneze statului. Aceste imobile reprezintă „produsul infracţional”, adică uzufructul obţinut de Voiculescu după ce a fraudat cu peste 60 de milioane de euro fostul Institut de Cercetări Alimentare.

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a pronunţat decizia definitivă în acest dosar susţine acum că Dan Voiculescu este beneficiarul direct al Antena Group şi că statul ar trebui să recupereze din nou imobilul pentru acoperirea prejudiciului. „Beneficiarul real al Antenei Group este Dan Voiculescu. Statul ar trebui să recupereze din nou imobilul cumpărat de Antena Group de la ANAF având în vedere că în patrimoniul domnului Dan Voiculescu a intrat din nou acest bun. Ministerul Agriculturii, parte civilă (păgubită – n.r.) în dosar, poate face o cerere ca bunul intrat în patrimoniul domnului Dan Voiculescu, beneficiar real al Antena Group, să fie trecut în patrimoniul Ministerului Agriculturii pentru repararea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro”, a susţinut aceasta.

„În aceste vremuri, când toţi politicienii încearcă să curteze Antena3, se pare că dl. Dan Voiculescu a atins îndrăzneala să creadă că populaţia a uitat cine este el cu adevărat. Un personaj condamnat pentru un prejudiciu imens, din care statul român nu a reuşit să recupereze decât o mică parte. Această lecţie de moralitate venită din partea acestui domn nu ne arată decât că în aceşti ani România nu a făcut decât să involueze politic, juridic dar şi moral”, este de părere şi Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Universitatea Bucureşti.

Dan Voiculescu, sărac lipit

Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare pentru că a pus mâna fraudulos pe terenurile şi clădirile fostului Institut de Chimie Alimentară. Judecătorii au stabilit că Voiculescu a reuşit prin manopere complicate să cumpere cu 100 de mii de euro terenuri şi clădiri ce valorau 8 milioane de euro la data privatizării ICA în 2003. Verdictul din 8 august 2014 a avut două componente pe latura civilă (privind banii): recuperarea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro şi confiscarea produsului infracţional (bunurile pe care Voiculescu le-a dobândit cu banii furaţi de la stat), evaluate la aproape 40 de milioane de euro.

Produsul infracţional e compus din 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, dar nevalorificate încă din cauza litigiilor deschise de mogulul Antenelor (cu excepţia fostului sediu ICA vândut pe 20 august): fostul sediu al Antenelor din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti; Turnul Grivco; un teren din strada Gârlei 1B; fostul sediu ICA din strada Gârlei 1D (vândut Antenei Group), mai arată g4media.

La data pronunţării sentinţei definitive, omul de afaceri nu a mai avut mare lucru pe numele lui. Fiscul a mai găsit doar 2.347.216 lei, acţiuni Grivco la Crescent, plus 6 terenuri în Buftea şi 100.000 de euro într-un cont al companiei Crescent Commercial. De la începutul anului statul recuperase doar 8,7 milioane de euro în contul prejudiciului de 60 de milioane, iar în ultimii doi ani, fiscul a reuşit performanţa de a recupera doar 400.000 de euro de la inculpaţii din dosarul ICA.

Între timp, la finalul anului trecut Dan Voiculescu a ajuns el să execute silit ANAF-ul pentru recuperarea unei creanţei în valoare de 29.191,97 lei, reprezentând sumele reţinute de stat în recuperarea prejudiciului peste limita de 1/3 din pensie.Condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, Dan Voiculescu a fost încarcerat în august 2014 şi eliberat în iulie 2017.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...