Europarlamentar german: Kovesi şi-a făcut mulţi duşmani în PSD

0
119

Demiterea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, aruncă o lumină extrem de negativă asupra Guvernului României, asupra coaliţiei de guvernare şi totodată asupra Curţii Constituţionale, a opinat Markus Ferber, europarlamentar din partea Uniunii Creştin-Sociale (CSU).

Deputatul european Markus Ferber, din cadrul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), a reacţionat, pentru Deutsche Welle, după revocarea din funcţie a şefei DNA în urma deciziei Curţii Constituţionale.

„Crearea unei autorităţi anti-corupţie independente şi eficiente a fost una din condiţiile pe care România a trebuit să le îndeplinească pentru a adera la Uniunea Europeană iar Laura Codruţa Kovesi a condus exemplar în anii trecuţi această autoritate anti-corupţie. Laura Codruţa Kovesi a fost mereu cu ochii pe situaţie şi a pus degetul pe rană. Din acest motiv, ea şi-a făcut mulţi duşmani în partidul social-democrat de guvernământ, ceea ce la final a costat-o funcţia. Şeful statului poate evalua propunerile de personal făcute de Guvern doar în termeni oficiali şi de aceea Klaus Johannis a fost obligat, după o verificare atentă a lucrurilor, să pună în aplicare decizia Curţii Constituţionale.

În ansamblu, întreaga situaţie aruncă o lumină extrem de negativă asupra Guvernului României, asupra coaliţiei de guvernare şi totodată asupra CCR. S-a creat impresia că şeful PSD, Dragnea, a dorit în mod conştient slăbirea DNA, pentru a se pune pe el însuşi în siguranţă. Când o merituoasă luptătoare împotriva corupţiei este dată afară în acest mod, atunci şeful PSD, Dragnea, şi întregul Guvern al României trebuie să răspundă la întrebarea cât de serioasă mai poate fi considerată combaterea corupţiei de către factorii care conduc ţara. Iar Comisia Europeană, în calitate de garant al tratatelor comunitare, ar trebui să analizeze cu mare atenţie cele petrecute la Bucureşti”, a transmis Markus Ferber.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Anunţul a fost făcut luni, în cadrul unei conferinţe de presă, de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Detalii aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.