Elena Lasconi părăseşte PRO TV pentru fotoliul de primar: „Refuz să mai fac parte din categoria celor care se plâng de cine ne conduce“

0
726

Elena Lasconi, una dintre cele mai iubite şi apreciate vedete de la PRO TV, va pleca după 24 de ani de la postul unde s-a consacrat. Anul viitor va candida la Primăria Câmpulung Muscel, oraş unde şi-a cumpărat o casă şi de care e foarte ataşată.

Într-un interviu acordat „Adevărul“, Elena Laconi a vorbit în detaliu despre motivele care au determinat-o să renunţe la televiziune pentru o potenţială carieră în administraţia publică.Născută pe 20 aprilie 1972, la Haţeg, Elena Lasconi s-a angajat la PROTV încă din 1995, fiind iniţial prezentator şi corespondent al postului de la Deva. A realizat sute de reportaje cu şi despre minerii din Valea Jiului.

Loading...

După mineriada din 1999 a ajuns la PRO TV Bucureşti, unde a fost prezentator la Ştirile PRO TV de dimineaţă şi prânz. După aceea a fost corespondent special şi de război. A transmis de la cutremurul din Turcia din 1999 care a făcut aproape 20 de mii de victime. De asemenea, a fost unul dintre corespondenţii care au transmis informaţii despre vizita Papei Ioan Paul al Doilea, eclipsa de Soare din 1999, campania “Nouă ne pasă” din 2000 ( o campanie fără precedent în România de intr-ajutorare a sinistraţilor de la inundaţiile din Banat şi Transilvania). Elena Lasconi a fost ca jurnalist şi în Afganistan.

În 2013, Elena Lasconi a câştigat trofeul Masterchef-Proba Celebrităţii.
În interviul pe care ni l-a acordat, Elena Lasconi a vorbit despre motivele pentru care s-a decis să candideze, de ce a cucerit-o oraşul Câmpulung Muscel, dar şi despre problemele de acolo.

„Adevărul“: De ce v-aţi decis să candidaţi la Primăria Câmpulung?

Elena Lasconi: Aşa cum îl văd eu şi – sunt convinsă – mulţi alţii, Câmpulung a rămas îngheţat în anii ’90. Şi nu trebuie să fii expert în urbanism sau politici sociale ca să îţi dai seama că la mijloc stă o lipsă crasă de interes din partea autorităţilor locale.

Mie îmi plac clădirile istorice din Câmpulung pentru ce ar putea să devină, nu pentru ceea ce sunt. Dar ca să se întâmple asta ar trebui să existe un alt tip de atitudine în primul rând din partea primăriei. Şi o să vă dau un exemplu concret: ce pretenţii să avem, apropo de schimbare, când primarul de la Câmpulung (n.red.- Ion Ţâroiu, PSD) îi tratează pe oameni, la audienţe, cu aroganţa unui vechil. Şi nu pot să nu mă sperii de obişnuinţa în care ne scăldăm. Oare asta a fost, am acceptat să fim trataţi fără respect pe banii noştri? Eu, una, vreau să ies din amorţeala asta bolnăvicioasă şi aş vrea ca alţii să facă la fel. Mă ridic de pe canapea, fac paşi în afara zonei de confort pentru că m-am săturat doar să constat şi să adun frustrare. Nu vreau să mai fac parte din categoria celor care se iau cu mâinile de cap că «aoleu, cine ne conduce?!“ şi să încerc să fac ceva concret.

Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria. Putem schimba România începând chiar cu un oraş mic, precum Câmpulung. Pentru că aici este un potenţial extraordinar. De ce nu s-ar putea vorbi despre Câmpulung cum se vorbeşte despre Oradea şi Cluj? De ce trebuie să fim comparaţi cu Caracal??? În perioada interbelică, băile de la Câmpulung erau comparate cu cele de la Davos sau Evian. Şi e doar un exemplu..

„Adevărul“: E păcat cum a ajuns Câmpulung, la ce istorie şi ce industrie a avut… La ce oameni de valoare a dat lumii şi la ce oameni deosebiţi are în prezent, dar care preferă să stea în umbră sau să ia calea pribegiei.

Elena Lasconi: Da, ăsta e un lucru care, iar, doare foarte tare. Îmi aduc foarte bine aminte din filmările de arhivă cum Ion Iliescu a declarat că cel care va cumpăra ARO o să fie de încredere… şi am văzut ce s-a ales de ARO şi ce repercusiuni a avut şi încă are asupra muscelenilor. Mulţi dintre cei care au devalizat ARO conduc practic oraşul, stau în vile scumpe, conduc maşini de lux şi fac vacanţe în ţări exotice. Unii dintre ei sunt bugetari.

„Adevărul“: Veţi candida ca independent sau susţinută de un partid?

Elena Lasconi: Sunt o persoană raţională. Ca independent nu am nicio şansă în momentul ăsta. Ce vreau să reţii însă este că visul meu nu e să mă instalez pe un fotoliu, să-mi pun broşă (he, he!) şi să dau bine în poză. Chiar vreau să fac treabă! Pot, ştiu şi vreau! Eu am lucrat toată viaţa în echipă. Ca să fii primar şi să schimbi lucrurile, trebuie să treci proiectele prin Consiliul Local. Şi acolo ai nevoie de susţinere de mai mult de 50%. Doar dacă faci parte dintr-un partid, adică această echipă cu acelaşi crez ca al tău, poţi să mişti lucrurile.

Citiți întregul interviu aici

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...