Digi 24 – Surpriză: Desemnarea Rovanei Plumb drept comisar european încalcă legea

0
793
Loading...

Propunerea de comisar european din partea României, în persoana Rovanei Plumb, ar fi fost făcută de Viorica Dăncilă fără să se țină cont de Legea 373/2013, privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene. Conform articolului 19 din lege, Guvernul trebuie să informeze Parlamentul cu privire la propunerea de comisar european, iar Comisiile de specialitate din Parlament trebuie să audieze respectiva persoană propusă.

Ce prevede legea 373/2013:

Art. 19. – (1) Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor Uniunii Europene.

(2) Comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene. Mai multe surse din conducerea Camerei Deputaților și a Senatului au declarat pentru Digi24.ro că Viorica Dăncilă nu a trimis către Parlamentul României nominalizarea Rovanei Plumb, iar comisiile de specialitate nu au audiat-o, așa cum prevede legea.

Loading...

Până la ora publicării acestei știri, premierul Viorica Dăncilă nu a răspuns întrebării formulate de Digi24.ro, în legătură cu transmiterea propunerii de comisar european către Parlamentul României.În schimb, deși nominalizarea nu a fost trimisă Parlamentului, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat susține că Rovana Plumb va fi audiată săptămâna viitoare.

„Intenția legii a fost să fie făcută audierea când e făcută nominalizarea, însă a fost o situație specială, pentru că am avut două nominalizări și am așteptat să își aleagă președintele Comisiei Europene persoana. Încercăm să o audiem pe Rovana Plumb săptămâna viitoare, înainte de audierea din Parlamentul European.”, a declarat Gabriela Crețu pentru Digi24.ro.

În 2014, Corina Crețu, propusă comisar european de premierul Victor Ponta a fost audiată de comisiile reunite pentru afaceri europene, înaintea audierii din Parlamentul European.

Rovana Plumb va fi audiată în comsiile din Parlamentul European pe data de 2 octombrie. Aceasta a fost propusă de președintele Comisie Europene pentru a prelua portofoliul Transporturilor.Nominalizarea Rovanei Pumb este controversată la Bruxelles. Acesteia i se cer lămuriri suplimentare în legătură cu declarațiile de avere.

Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European a somat-o joi pe Rovana Plumb să clarifice diferențele dintre declarațiile de avere depuse în România și cele depuse la Bruxelles. De asemenea, i-a cerut Rovanei Plumb să traducă declarația depusă în țară și să dea informații suplimentare în legătură cu un împrumut pe care nu l-a prezentat în detaliu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...