ALEGERI LOCALE 2020 – Reghin, județul Mureș . Pesedistul reghinean Alexandru Pușcaș (33 de ani), cel mai tânăr consilier local în actualul mandat, și-a anunțat demisia din partidul social-democraților și înscrierea în Partidul Verde, potrivit informațiilor furnizate de Msnews.ro.
Dacă exista ceva dezamăgitor în lumea politică, sunt partidele noi care trâmbițează o luptă acerbă cu PSD prin care își câștigă adepți, apoi face exact invers! Chiar ilustrul Florin Călinescu s-a făcut remarcat prin transmisiile live în care îl ataca constant pe atunci liderul PSD, Liviu Dragnea. Acum, se pare că ușile partidului sunt deschise pentru oricine..
Motivația oficială a fost o poezie de sorginte fantastică (“implicarea acestui partid în tot ceea ce înseamnă sprijinul pentru tânăra generație, oferind o alternativă de guvernare pentru dezvoltare şi progres, Partidul Verde militează pentru o democraţie funcţională matură şi pentru o administrare sustenabilă a ţării”).
Motivația reală este că, încă de anul trecut, când actualul primar Maria Precup ezita (mai mult refuza) în partid să se înscrie pentru o nouă candidatură, în pofida insistențelor președintelui PSD, Vasile Gliga, Pușcaș a fost inoculat cu ideea că va fi candidatul PSD la Primăria Reghin. Așa că tânărul pesedist, acum verzist, a început să cheltuie pentru promovarea sa electorală, cu articole pozitive prin ziarele locale, cu cele 100 de porții de mâncare oferite în pandemie vârstnicilor din oraș, cu acțiunea de ecologizare a Pădurii Rotunde etc.
Cum până la urmă, Gliga a convins-o pe Precup să-și asume o nouă candidatură, Pușcaș a fost trecut pe linie moartă, așa că aceasta s-a repliat, și-a găsit rapid un debușeu: Partidul Verde (acum controlat de actorul Florin Călinescu). Pușcaș a fost acționar (fost manager) al firmei Rombest Gareli, specializată în comercializarea produselor profesionale de curăţenie, firmă care în 2019, după o perioadă de insolvență, a fost radiată din Oficiul Registrul Comerțului (adică și-a dat obștescul sfârșit economic).
Concluzie, în variantă prescurtată, adaptată la Radio Erevan: Alexandru Pușcaș candidează pentru funcția de primar al municipiului Reghin, dar nu de la PSD, ci de la PV (Partidul Verde). Și zice că principalul său deziderat, dac-o fi să fie, e ca Reghin să se dezvolte 80% din finanțări europene. Să fie primit! Dar știți zicala cu „lupul își schimbă părul…”?