Cum a omorât milionarul din comunitatea Penticostală un om pe trecerea de pietoni la Cluj. De ce îi permite Poliţia să şofeze în continuare

0
1777

Daniel Dumitraş, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Cluj-Napoca, personaj influent în cadrul comunităţii penticostale locale, a accidentat mortal un bărbat pe o trecere de pietoni. Victima a fost scoasă de sub bolidul Jaguar cu ajutorul pernelor de înaltă presiune. Chiar dacă a omorât un om, omul de afaceri poate să se urce din nou la volan.

Daniel Dumitraş, patronul companiei Coratim şi unul dintre cei mai mari rezolvatori imobiliari ai Clujului, este, conform ştiridecluj.ro, autorul tragicului accident, care a avut loc luni după-amiază, pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca.

Şoferul bolidului – un SUV marca Jaguar – la ieşirea din parcarea unui imobil, „ar fi efectuat viraj la stânga, peste marcajul continuu, neacordând astfel prioritate de trecere unui bărbat, de 33 de ani, din Floreşti, care se afla în traversarea regulamentară a străzii”, spun poliţiştii. Victima a decedat.

Şoferul ar fi declarat poliţiştilor că nu a văzut pietonul din cauza stâlpului de la maşina pe care o conducea şi că nu avea viteză, arată sursa citată.

Dosar penal, dar poate conduce în continuare!

Permisul de conducere al lui Daniel Dumitraş a fost reţinut în vederea anulării şi pe numele omului de afaceri s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, arată reprezentanţii Poliţiei. Totuşi, Dumitraş se poate urca, cel puţin o perioadă, la volanul bolidului său.

Astfel, legea prevede că în situaţii de acest gen şoferului i se eliberează dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile, conform articolului 111 din OUG 195/2002 republicată, au explicat reprezentanţii Poliţiei pentru „Adevărul”. Mai mult, la cererea titularului permisului reţinut, procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale poate dispune prelungirea dreptului de a conduce cu câte cel mult 30 zile.

Ştiri de Cluj a prezentat filmul accidentului.

Explicaţiile avocaţilor

Avocatul Mihai Neamţu a explicat pentru „Adevărul” că dreptul de a conduce i s-ar fi ridicat şoferului, dacă ar fi comis infracţiunea cu intenţie. În cazul nostru, fiind o infracţiune din culpă, legea îi permite să mai şofeze o perioadă (15 zile) şi, mai mult, poate cere procurorului prelungirea acestui drept.

Om de afaceri şi membru influent al cultului penticostal

„Compania Coratim a fost înfiinţată în 2004 şi are sediul declarat la locuinţa lui Daniel Pavel Dumitraş, unul dintre fratii Dumitraş”, se arată într-un articolpublicat de Hotnews.<
„Pastorii penticostali multimiliardari Ambrozie, Apolzan, Câmpean, Pavel Cuibus şi fraţii Dumitraş, proprietari de firme de transport internaţional, antreprenori în construcţii şi samsari de vile şi terenuri, au patronat şi acţiunile Misiunii Creştin-Umanitare internaţionale Sepranta, cu sediul în cartierul Someşeni.

Aceşti păstori au însoţit în lungi turnee misionare, în ţară şi străînătate, grupul vocal-instrumental Speranţa, solicitând şi colectând milioane de dolari pentru anumite proiecte umanitare din România, realizate doar parţial. Sursele ziarului Adevărul au informat că o parte a fondurilor colectate au fost „reciclate” în afaceri imobiliare şi construcţii de vile şi alte imobile, majoritatea „la negru”! Se pare ca afacerile pe baza credulilor care cască gura la povesti nemuritoare încă umple conturi la greu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...