Cum a fost „răsplătit” în Spania un croitor român care a distribuit gratuit măști de protecție făcute chiar de el

0
1124

Victor Ursariu, un român stabilit în Spania, care are un atelier de croitorie în Paterna, provincia Valencia, a făcut, în perioada carantinei, aproximativ 5.000 de măști de protecție pe care le-a distribuit gratuit oamenilor din localitate și chiar la instituții publice. Autoritățile au decis, însă, să-l amendeze pentru că a încălcat regulile din timpul stării de urgență ieșind „fără motiv” din casă.

Zilele acestea, Victor a primit o scrisoare de la autorități în care este informat că a fost amendat cu 601 de euro, potrivit Las Provincias.

Bărbatul a povestit pentru sursa citată că a suspendat activitatea atelierului său „Creaciones Desiré” odată cu instituirea carantinei în Spania, dar în toată această perioadă el a lucrat și a făcut din materialele pe care le avea pe stoc 5.000 de măști. Pe măsură ce mai făcea câteva măști, Victor ieșea și le împărțea pe stradă, fără să se îndepărteze prea mult de atelier. Într-una din zile, când se pregătea să împartă cele 300 de măști pe care le avea la el, a fost oprit de poliția locală, la doar 20 de metri de locuință.

Ulterior, a fost informat că a fost sancționat cu suma de 601 euro..

„Până la urmă, solidaritatea m-a costat scump”, a declarat Victor Ursariu. „Imediat ce am aflat că este criză de măști, am organizat atelierul și am folosit tot materialul din bumbac pe care îl aveam pentru haine”, explică el.

Măștile sale au ajuns la locuitorii din zonă, la Poliția Locală Godella și chiar la instituții din Valencia.

„Am stat aproape trei luni fără să pot munci, am înregistrat pierderi mari nu-mi pot plăti nici măcar chiria, iar acum sunt amendat cu 600 de euro”, a mai declarat românul pentru sursa citată.

Auzind ce i s-a întâmplat, oamenii din localitate care au primit măști de la Victor s-au mobilizat pe rețelele sociale și au decis să adune banii pentru amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...