Cu umor şi ironie, un român sare în ajutorul bărbaţilor cu un îndrumar de bune practici pentru Sf. Valentin: După cum vedeţi, este foarte greu să nu dai greş

0
89

Adrian Balotă, bucureşteanul care le-a scris clujenilor o scrisoare devenită virală în mediul online, îi învaţă acum pe internauţi cum să treacă cu bine peste ziua de Sfântul Valentin. Lista cuprinde o serie de sfaturi amuzante pentru bărbaţii care vor să-şi impresioneze iubitele, scrie ziarul Adevarul.

Adrian Balotă a devenit cunoscut în mediul online după ce a scris o scrisoare pentru clujeni, publicată de site-ul Români prin lume, şi a stârnit un val de reacţii din partea internauţilor.

„Să veniţi în Centrul Vechi să învăţaţi cum se face comerţ, provincialilor“, scria bărbatul. Acum, Adrian Balotă a scris, pe pagina personală de Facebook, o listă amplă cu sfaturi „preţioase“ şi amuzante pentru bărbaţii care vor să-şi impresioneze partenerele de Ziua Îndrăgostiţilor. Astfel, Adrian îi învaţă pe cei mai puţin pregătiţi în arta amorului ce cadouri să aleagă, cum să se îmbrace şi, mai ales, cum să se comporte de Valentine’s Day.

Iată câteva dintre ele:

Cadourile:

Dacă ai un salariu cât produsele dintr-un coş de la supermarket, nu-i face un cadou scump, vei condiţiona momentul şi tu vei intra în depresie că nu mai ai bani de ţigări;

Parfumul este un cadou atât de intim şi sofisticat încât ai toate şansele să greşeşti tema sau acordul, nota, producătorul etc. Nu greşeşti doar dacă ai observat că nu are pe toaletă clasicul Chanel no 5 şi ştii sigur că apreciază parfumurile aldehide;

Să nu care cumva să te pună necuratu’ să-i dai cosmetice, e de porc(ule);

Ursuleţii de pluş sunt acceptaţi până în clasa a VIII-a;
În niciun caz să nu-i iei flori împachetate în imitaţia aceea de ziar sau, şi mai rău, în plastic. Îndrăznesc să mă duc mai departe şi îţi sugerez să-i dăruieşti flori „româneşti“ (nu roşii). Florile, dacă sunt mai multe într-un buchet, nu trebuie să aibă nu ştiu ce ferigi printre ele, nu eşti dinozaur şi ea nu e rumegătoare;
Să nu faci greşeala să-i iei cratiţe de la reduceri sau orice alt instrument de ajutor în bucătarie. Dacă totuşi faci asta, poartă şi o cască, sigur vei avea nevoie (valabil şi pentru obiectele de home decor);<
Şampania nu i-o dai cadou, e pentru voi, altfel o va pune în bar şi ţie îţi va da apă cu clor de la robinet.
Îmbrăcămintea:

Nu pune tot şifonierul pe tine, vei arăta ca un clovn sau ca un păun infoiat în perioada de rut:
Nu mirosi a Ursuleţul Cocolino, foloseşte un balsam fără miros pentru haine (se găsesc la supermarket);
Cel mai bine ar fi să porţi o cămaşă, iar albul nu dă greş niciodată. Cu toate astea, nu pune pe tine o cămaşă pentru papion, cu guler tunică sau de smoching. Când spun că trebuie să porţi o cămaşă albă chiar trebuie să fie în totalitate albă, nu cu nasturi negri (oribil) sau cu gulerul de altă culoare (de-a dreptul dizgraţios). Nu purta tricou pe sub cămaşă, nu eşti Dinu Patriciu sau vreun excentric miliardar;
Pantofii nu trebuie să fie sport, doar nu te duci la jogging. Trebuie să fie curaţi, impecabili şi în niciun caz lucioşi. Pantofii lucioşi ar trebui interzişi.

Comportamentul:
Ciunga e de pus în păr nu de molfăit;
Nu-i căra niciodată poşeta decât dacă vrei şi tu una la fel şi vrei să vezi cum îţi stă;
Nu plătiţi la restaurant cu cash, ci doar cu cardul. E de bun simţ să nu-ţi arăţi bancnotele, indiferent de culoarea, numărul şi valoarea lor. Dacă vrea să participe la nota de plată nu insista să plăteşti doar tu, este foarte posibil să o jigneşti. Poţi să-i sugerezi să lase ea tipsul şi aşa i-ai mangâiat orgoliul;
Întreabă-o ce doreşte din meniu şi tu eşti cel care dă comanda ospătarului. Poate nu comanzi pentru tine ciorbă de burtă, mici şi bere. Ia un platou cu brânzeturi şi două pahare cu vin, o vei da pe spate. Nu are sens să-ţi mai spun că nu trebuie să râgâi, flatulezi sau să te cerţi cu ospatarul că a întârziat mai mult decât ai considerat tu că trebuie;
Dacă vrei să o inviţi la tine acasă nu te folosi de invitaţii banale de genul „hai să vedem un film“ , „să acultăm muzică“, „să-ţi gătesc ceva“ etc , vei părea „ieftin“ la fel şi ea acceptând „pretextul“. Invit-o pur şi simplu. Invitaţia ta şi acceptul ei vor dovedi eleganţă;
Tu nu-ţi inviţi un prieten, ea nu-şi invită o prietenă la întâlnire. Sf Valentin nu este despre manaje a trois.
“După cum vedeţi este foarte greu să nu dai greş, dar este frumos ca seara să se termine perfect. Nu face nimic din ce am spus mai sus dacă nu eşti aşa în viaţa de zi cu zi, nu are rost“, a conchis Adrian.

Adrian Balotă e născut în Buzău, locuieşte în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Construcţii şi deţine o firmă de consultanţă. E pasionat de patinaj şi de lectură şi are o fetiţă pe nume Iris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.