Cei 36 de muncitori din Sri Lanka abandonați la Otopeni, ofertați de șase companii

0
699

Cei 36 de angajați singalezi plecați de la Botoșani și abandonați pe Aeroportul Otopeni, neavând la dispoziție niciun zbor spre casă, au primit oferte de la șase companii din România, a anunțat Violeta Alexandru, marți, după o rundă de discuții.

„Concluzia o vor trage diseară, i-am rugat să se gândească, după ce au ascultat ofertele a șase angajatori. Eu n-am făcut decât să creez cadrul, să se întâlnească cererea cu oferta”, a spus ministrul Muncii.

Loading...

Violeta Alexandru a mai spus că unii angajatori i-au ofertat pe toți cei 36 de muncitori, plus cei câțiva rămași în Botoșani: „Urmează să se finalizeze perioada de carantină și sunt și aceste persoane interesate să se alăture celor 36”.

Astfel, muncitorii urmează să se hotărască dacă vor să lucreze împreună sau să accepte și ofertele celorlalte firme.

Ministrul a precizat că s-a implicat personal, deoarece oamenii i-au spus că nu vor să se întoarcă în Sri Lanka, dorind să muncească în continuare în România.

„Mi-au spus că o experiență nefericită nu înseamnă că nu vor să muncească la alți angajatori. Concluzia mea, și aici ca și în alte țări, sunt angajatori și angajatori”, a subliniat Violeta Alexandru.

Companiile care au participat astăzi la negocieri sunt din industria de ambalare și comercializare a cafelei, industria confecțiilor și chiar din domeniul alimentar și sanitar. Firmele sunt din București și din țară, a mai spus ministrul Muncii.

Muncitorii din Sri Lanka au lucrat la o fabrică de confecţii din municipiul Botoşani şi s-au aflat în carantină instituţionalizată iar autorităţile din judeţ au anunţat duminică faptul că aceştia vor fi repatriaţi.

Ajunși însă pe aeroportul Otopeni, ei au constatat că nu îi aștepta nicio cursă specială care să îi ducă acasă, așa cum fuseseră informați. Duminică noaptea, ministrul Muncii a mers la Otopeni pentru a se întâlni cu muncitorii sri-lankezi iar aceştia au fost cazaţi la un hotel din zonă.

Sursa știre : Digi24.ro

Foto: Facebook/Violeta Alexandru

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...