Ce spun Dăncilă şi Manda despre cearta din CEX. Explicaţii ridicole: A alergat după mine pe holuri

0
808

Premierul Viorica Dăncilă a negat faptul că s-ar fi certat în şedinţa de Comitet Executiv cu Claudiu Manda, în timp ce Lia Olguţa Vasilescu a intervenit în momentele în care reporterii insistau pe acest subiect la conferinţa de presă în încercarea de a închide subiectul.

Viorica Dăncilă a negat tensiunile din Cex, după ședință. Ea a declarat că a ieșit din sală pentru că i-a sunat telefonul și nu a avut nicio discuție în contradictoriu cu Claudiu Manda și cu Olguța Vasilescu și nu au existat nici jigniri. De asemenea, Dăncilă a negat că a plâns în timpul CEx. „Plâng foarte greu” a spus liderul PSD.

Loading...

Liderii PSD au venit cu nişte explicaţii ridicole după cearta care a avut loc între tabăra Manda-Vasilescu şi Viorica Dăncilă. Până la urmă, Claudiu Manda şi Lia Olguţa Vasilescu venit la conferinţa de presă organizată de Dăncilă.

„Am discutat despre modul în care vom gestiona în perioada următoare alegerile prezidențiale. Toți colegii au în vedere câștigarea alegerilor prezidențiale și am încredere că vor depune tot efortul pentru a realiza acest lucru”, a declarat liderul PSD în deschiderea conferinței de presă.

Întrebată dacă s-a cercetat cu Claudiu Manda, sau dacă a fost jignită de acesta, Dăncilă a dezmințit: „Îl vedeți pe domnul Manda lângă mine!”. La fel a făcut și atunci când a fost întrebată dacă a plâns în timpul CEx. „Nu știu cine a dat aceste informații, plâng foarte greu, poate am avut lacrimi atunci când am văzut că am intrat în turul doi, dar au fost lacrimi de bucurie”, a continuat Dăncilă.

Claudiu Manda a intervenit și a spus că ce a apărut în presă sunt exagerări. „Pot să vă spun tuturor că la Dolj Viorica Dăncilă a ieșit pe locul întâi, la Dolj Viorica Dăncilă va ieși pe locul întâi și în turul doi. Restul e cancan…”, a declarat europarlamentarul PSD.

La rândul ei, Olguța Vasilescu a spus că este în continuare șeful de campanie electorală a Vioricăi Dăncilă. „Sunt în continuare șeful de campanie. De altfel, nu este o funcție politică așa cum știți dumneavoastră. Doar candidatul este cel care decide șeful de campanie și mă simt mândră că a avut încredere în mine. Suntem mobilizați și vom câștiga alegerile. Avem ca obiectiv câștigarea alegerilor”, a declarat Vasilescu.

Chestionată cu privire la discuții contradictorii în timpul ședinței, Dăncilă a confirmat ironic. „Bineînțeles că au fost discuții… Domnul Manda m-a și alergat pe aici pe coridor, ca să mă întorc în sală. Am țipat, mi-am urecheat colegii… Nu. Au fost discuții pentru că fiecare și-a spus punctul de vedere. Am ieșit din sală pentru că am vorbit la telefon, cineva m-a sunat și mi-a spus că domnul Iohannis refuză dezbaterea, eu speram ca să accepte. Eu știu că v-ar PLACE (sic!)… V-am promis că de fiecare voi spune adevărul. Domnul Manda a dovedit că este bărbat prin modul cum a gestionat alegerile de la Craiova, Dolj. Altcineva nu dă dovadă de bărbăție și acela e Iohannis”, a completat Viorica Dăncilă.

Sursa știre : Digi24.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...