Ce se poate face pentru ca grațierea corupților să fie interzisă. Explicațiile analiștilor

0
233
Loading...

”Amnistia și grațierea nu pot fi interzise prin Constituție”. Este decizia magistraților Curții Constituționale, care anulează practic jumătate din votul a peste 6 milioane de români de la referendumul din 26 mai. Magistrații le-au transmis însă aleșilor că pot scrie în Parlament o lege în conformitate cu dorința cetățenilor.

„Am avut dreptate când am spus că referendumul nu este decât un subiect populist”, spun acum social-democrații, în timp ce analiștii politici consideră că actuala majoritate nici nu are de gând să modifice legile astfel încât faptele de corupție să nu mai poată beneficia de clemență.

Cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a stabilit că legea fundamentală nu poate fi rescrisă în sensul dorit de șeful statului. Magistrații au invocat faptul că introducerea unor articole noi prin care se interzice guvernului, parlamentului și președintelui să amnistieze sau să gratieze fapte de corupție ar depăși limitele revizuirii și ar echivala cu încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Decizia CCR: „Această exceptare afectează prevederi ale alineatului 2, articolul 52, ce stipulează că prin revizuire nu pot fi încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale”.

Loading...

Augustin Zegrean, fost președinte CCR: „Dacă scriem acum în Constituție că e interzis să se facă grațiere, s-ar putea că peste un an sau doi sau cinci să regretăm, n-au decât parlamentarii să țină seama de ce a hotărât poporul și dacă vor face vreodată o lege de amnistiere și grațiere, să nu beneficieze de ea cei condamnați pentru corupție”.

Ludovic Orban, președinte PNL: „Nu poate fi considerat un drept fundamental dreptul de a fi amnistiat și grațiat. Chiar nu există un astfel de drept. Românii au spus clar că vor interzicerea amnistiei”.

După decizia Curții, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut lui Klaus Iohannis să își asume eșecul și să-și dea imediat demisia.Ca să respecte votul celor peste 6 milioane de cetățeni care au participat la referendum legislația penală ar putea fi rescrisă în Parlament. Declarativ, aleșii de la PSD susțin că sunt gata să facă acest lucru.

Florin Iordache, deputat PSD: „Una dintre cele două întrebări ale președintelui a fost neconstituțională, s-a demonstrat că referendumul a fost un subiect populist și în Parlament nu avem decât să modificăm în concordanță cu decizia de azi”.

Nu și cu actuala majoritate parlamentară, avertizează analiștii. Cristian Pîrvulescu, politolog: „Această majoriate nu va modifica niciun fel de legi. Această majoritate se va ascunde în spatele deciziilor CCR, așa cum a făcut-o în trecut, pentru a împiedica orice modificare legislativă. Asta face ca întreaga confruntare să se mute la alegerile prezidențiale”.

În cazul celei de-a două întrebări de la referendum, Curtea Constituțională a horatat că Executivul nu mai poate adopta prin ordonanță de urgență modificări ale legilor justiției. S-a întâmplat la începutul anului, când a înființat astfel controversata secție specială de investigare a infracțiunilor magistraților.

Totodată, parlamentarii trebuie să revizuiască actul fundamental în sensul inițiativei USR prin care cei condamnați definitiv nu mai pot ocupa funcții publice.

Sursa stire : Pro tv

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...