CCR, lovitură imensă pentru Ciorbea: pensia specială a Avocatului Poporului, NECONSTITUȚIONALĂ

0
792

Curtea Constituțională a decis miercuri că pensia specială a lui Victor Ciorbea – de aproape 30.000 de lei – este neconstituțională și au trimis actul normativ Parlamentului.

Motivul respingerii a fost că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător CCR, așa cum prevede legea adoptată de Parlament la inițiativa senatorului PSD Şerban Nicolae şi a deputaţilor PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, informează g4media.ro.

Președintele Klaus Iohannis a trimis, pe 12 noiembrie 2018, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Șeful statului a invocat atât motive extrinseci de neconstituționalitate, precum depășirea termenului de dezbatere prevăzut de legea fundamentală sau transmiterea cu întârziere a punctului de vedere al Guvernului, cât motive intrinseci.

Citiți AICI materialul integral

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.