Caracatiţa Pandele. Cine sunt membrii Biroului Electoral care au invalidat candidaturile USR-PLUS la Ilfov. Toţi au legături cu Primăria Voluntari

0
464

Biroul Electoral Local a invalidat mai multe liste de semnături depuse de Alianţa USR-PLUS pentru alegerile locale. Gabriel Cărbunaru, membru USR Ilfov, arată, pe Facebook, că toţi membrii Biroului Electoral, indiferent de partidul pe care-l reprezintă, sunt fie angajaţi în primăria condusă de Florentin Pandele, fie apropiaţi ai acestuia.

„Mai exact, avem de-a face cu următorii reprezentanţi în Biroul Electoral Local:

Loading...

– PSD: Dobre Sabina. Avocat de casă al familiei Pandele, i-a reprezentat în diverse procese. Soţul – Dobre Dan – fost membru în consiliul de administraţie al „Green City Voluntari” (compania municipală de parcuri, amenajări), fost director al Companiei Municipale de Pază Bucureşti.

– PNL: Mildner Simona-Cristina. Angajat al Primăriei Voluntari, membru în consiliul de administraţie al aceleiaşi companii locale „Green City Voluntari”.

– PMP: Stelniceanu Dragoş Corneliu. Arhitect-şef al Primăriei Voluntari

– ALDE: Lazăr Daniela. Angajat în cadrul Poliţiei Locale Voluntari.

– Pro România: Lupaşcu Daniela Carmen. Coproprietar al mai multor imobile (teren, luciu de apă) cu consilierul judeţean PSD Leasă George Daniel din Voluntari. Fiul? Lupaşcu Ionuţ Gabriel e angajat al Primăriei Voluntari.

Cu excepţia USR PLUS, la Voluntari toate partidele fac parte din reţeaua Pandele. Domnilor Iohannis şi Orban, aveţi legătura”, a scris Gabriel Cărbunaru pe Facebook.

Potrivit lui Vlad Voiculescu, la alegerile europarlamentare USRPLUS a luat in Voluntari 6080 voturi, PSD 3912 voturi, iar PNL 3749 voturi.

Preşedintele PLUS Bucureşti Vlad Voiculescu susţine că în Voluntari au fost oprite abuziv candidaturile Alianţei USR-PLUS pentru alegerilor locale. Motivul: „scrisul persoanei care a semnat declaraţia din subsolul paginii cu semnături trebuie să fie acelaşi cu cel din fiecare casetă din lista respectivă în care au fost completate datele personale ale semnatarilor“.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...